Radare pentru autovehiculele zgomotoase, în Franţa. „O singură motocicletă modificată care circulă în mijlocul nopții poate trezi 10.000 de parizieni”, a declarat un oficial al primăriei din Paris.
Montarea radarelor este posibilă datorită unei legi din 2019 privind mobilitatea urbană din orașele Franței și face parte dintr-un plan al primăriei Paris pe 2015-2021 pentru a reduce poluarea fonică. Conform autorităților, cea mai mare problemă în acest sens a rămas zgomotul de pe șosea.
Ordinul privind montarea radarelor va fi votat în consiliul municipal pe 12 octombrie, urmând ca ulterior să stea în dezbatere publică timp de două luni.
Potrivit presei locale, noile camere sunt înarmate cu cinci microfoane și sunt capabile să scaneze zgomotul din jur de zece ori pe secundă precum și să le asocieze cu diferite tipuri de autovehicule, potrivit Ziare.com.
După anunțul primăriei, mai mulți parizieni au dat exemple pe Twitter de autovehicule prea zgomotoase.
Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat vineri seară că Franța își retrage imediat ambasadorii în SUA și Australia, ca protest față de afacerea submarinelor nucleare dintre cele două țări, care scoate Franța dintr-o înțelegere de 56 de miliarde de dolari.
Jean-Yves Le Drian a declarat că decizia, luată la cererea președintelui Emmanuel Macron, „este justificată de gravitatea excepțională a anunțurilor” făcute de Australia și Statele Unite.
El a spus, citat de France 24, că anularea de către Australia a unui mare contract de cumpărare a submarinelor convenționale din Franţa în favoarea submarinelor cu energie nucleară construite cu tehnologia SUA este „un comportament inacceptabil”.
Joi, autorităţile franceze au anulat o seară de gală programată vineri la Washington, după anularea „contractului secolului” de furnizare a unor submarine către Australia, care a generat o criză transatlantică.