Potrivit CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 52.897 de persoane. Dintre acestea, 20.149 au primit prima doză sau doza unică de la Johnson & Johnson. Alte 30.288 de persoane au primit doza a treia.
În acelaşi interval, au fost raportate 10 de reacţii adverse: 16 la vaccinul Pfizer, 1 la Moderna şi 13 la cel produs de Johnson & Johnson. Alte 93 de reacţii adverse sunt în curs de investigare. Numărul total al persoanelor vaccinate este de 5.623.598, din care 5.434.354 cu schema completă. Totodată, 197.048 de persoane au fost vaccinate, în total, cu doza a treia.
Bilanţ vaccinare 4 octombrie 2021:
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni 8.292 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.269 sunt în Bucureşti. În ultimele 24 de ore, 133 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 1.468 de pacienţi cu COVID-19. 406 copii cu COVID-19 sunt în spital, 21 dintre ei fiind la ATI.
Specialist ATI vine cu scenariul negru: În ATI e iadul, suntem Arca lui Noe de care se agață cu disperare oamenii. Înainte să moară, regretă că nu s-au vaccinat!
EMA aprobă vaccinarea cu a treia doză de vaccin anticovid Pfizer/BioNTech a persoanelor în vârstă de peste 18 ani, la cel puţin şase luni de la vaccinare
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat luni vaccinarea cu o a treia doză de vaccin împotriva covid-19 Pfizer/BioNTech a persoanelor în vârstă de peste 18 ani, de teamă că protecţia împotriva SRAS-CoV-2 ar putea scădea după primele două doze, relatează AFP.
”Doze de rapel ale (vaccinului anticovid) Comirnaty pot fi avute în vedere în cazul persoanelor în vârstă de peste 18 ani, la cel puţin şase luni de la a doua doză”, a anunţat într-un comunicat EMA, folosind denumirea comercială a vaccinulu Pfizer-BioNTech.
Agenţia recomandă, de asemenea, vaccinarea cu o a treia doză a vaccinului anticovid cu ARN mesager la cel puţin 28 de zile de la vaccinarea cu rapelul a persoanelor sever imunodeprimate – precum pacienţi care au primit o grefă.