Marţieni pe Pământ – aceasta pare să devină o imagine din ce în ce mai apropiată de realitate dacă îi dăm crezare tânărului Boriska. El este considerat de oamenii de ştiinţă un mic geniu, şi asta întrucât, la doar două săptămâni de la naştere, s-a ridicat singur în şezut, iar la câteva luni deja vorbea.
Conform spuselor sale, locuitorii de pe Marte ar fi fost decimaţi de un conflict nuclear care ar fi avut loc cu mii de ani în urmă, scrie Adevărul, care citează un interviu din presa internaţională. Tânărul avertizează, totodată, că Pământul s-ar putea îndrepta în aceeaşi direcţie ca planeta de pe care vine el.
Boris susţine că nu ar fi singurul copil din spaţiu care a ajuns pe Pământ şi că aşa-numiţii „copiii indigo” au fost trimişi pe Pământ, ca şi el, cu misiunea clară de a salva umanitatea. Aceştia au supravieţuit războaielor marţiene şi au abilităţi supranaturale.
În interviul respectiv, Boris susţine şi că marţienii sunt nemuritori şi că, de la vârsta de 35 de ani, nu mai îmbătrânesc.
„Îmi amintesc când avem 14 sau 15 ani. Marţienii duceau războaie tot timpul, iar eu trebuia să particip la raiduri aeriene alături de un prieten. Puteam să călătorim în spaţiu şi timp, în nave rotunde, dar observam viaţa de pe Pământ din nave triunghiulare”, povesteşte tânărul.
Boriska a dezvăluit şi faptul că Marea Piramidă din Giza ascunde secrete importante şi că viaţa oamenilor se va schimba atunci când Sfinxul va fi deschis.
„Viaţa oamenilor se va schimba când Sfinxul va fi deschis, are un mecanism undeva în spatele urechii, nu-mi amintesc exact”, a mai spus el.
În prezent, Boriska nu poate fi găsit, iar jurnaliştii care au încercat să-i dea de urmă au aflat că acesta ar trăi într-un sătuc izolat din Rusia, având protecţia guvernului.