A intrat cu maşina în fântână. Grăbită peste măsură să ajungă la spital pentru a afla starea în care se afla soţul ei, femeia a făcut accident chiar în fața unităţii medicale.
Din fericire, doar autoturismul Peugeot 307 şi fântâna arteziană au suferit avarii, femeia a scăpat fără nicio zgârietură, dar cu încă un necaz la purtător.
Citeste si Anchetă la o şcoală din Suceava după ce un profesor a pălmuit un elev în faţa colegilor de clasă
Martorii spun că, pe fondul stresului și supărării, şoferiţa ar fi călcat acceleraţia în loc de frână.
„S-a întâmplat probabil din neatenție, pe fondul emoțiilor. Martorii spun că a apăsat accelerația în loc de frână. Nu sunt probleme medicale și nici pagube majore”, a spus managerul Alexandru Calancea, potrivit Monitorul de Suceava.