Ecaterina Andronescu, printre marile ABSENŢE din noul cabinet Ponta. Ce funcţie va primi

Ecaterina Andronescu este una dintre marile absenţe din viitorul cabinet. Aceasta nu se mai regăseşte pe lista anunţată miercuri de Victor Ponta, alături de alţi ex-miniştri, precum Ovidiu Silaghi, Liviu Pop şi Eduard Hellvig, toţi cu probleme de incompatibilitate. Ecaterina Andronescu va prelua şefia comisiei senatoriale de educaţie.
Iulian Tudor
19 dec. 2012, 13:16
Ecaterina Andronescu, printre marile ABSENŢE din noul cabinet Ponta. Ce funcţie va primi

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că absenţa Ecaterinei Andronescu de pe lista noilor miniştri se datorează faptului că înţelegerea cu aceasta a fost ca ea să preia portofoliul Educaţiei până la instalarea noului guvern.

„Eu am fost foarte mulţumit e activitatea Ecaterinei Andronescu ca ministru. O apreciez enorm de mult. De altfel, va fi preşedintele comisiei de educaţie din Senat. Cei doi rectori tineri, domnii Pricopie şi Costoiu, foşti secretari de stat ai doamnei Andronescu, deci crescuţi de dumneaei, vor avea o sarcină extrem de dificilă. Alături de sănătate, educaţia şi cercetarea sunt priorităţi absolute ale Guvernului, dar reprezintă şi domeniile cele mai dificile”, a declarat Victor Ponta, imediat după ce a anunţat lista miniştrilor.

Premierul a explicat că Andronescu a dorit să se ocupe de domeniul educaţiei din postura de ministru doar până la instalarea unui nou guvern rezultat din alegeri. „Cu doamna Andronescu, când a acceptat în luna mai propunerea mea de a fi ministru, a fost o discuţie şi o înţelegere până la investirea noului Guvern”, a precizat Ponta.

În ce-i priveşte pe Ovidiu Silaghi, Liviu Pop şi Eduard Hellvig, miniştrii acuzaţi de Agenţia Naţională de Integritate de incompatibilitate, Ponta a afirmat că ar putea reveni în Executiv după ce vor fi absolviţi de către instanţă. „Îi apreciez foarte multe, am lucrat foarte bine cu ei şi sper să lucrez în continuare ca miniştri la momentul în care toate acuzaţiile aduse se vor dovedi nefondate. Am considerat ca o chestiune de oportunitate să nu facă parte din guvern în această fază. Îmi doresc să lucrez din nou cu ei ca miniştri”, a spus Victor Ponta.

Întrebat dacă nu crede că preşedintele Băsescu ar putea să ridice obiecţii la numirea în guvern a lui Liviu Dragnea şi Relu Fenechiu, ambii cu dosare penale, premierul desemnat a spus că aceştia beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

„După ce avem cazul Chiuariu, cazul Atanasiu, cred că ar trebui să fim mai prudenţi şi să respectăm ce-i scris în Constituţie – prezumţia de nevinovăţie” a conchis Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat, la începutul lunii decembrie, că după alegerile din 9 decembrie el nu va numi nici un ministru care are dosar penal.

„Cei doi lideri ai USL se grăbesc să împartă posturi. Să nu vândă pielea ursului din pădure! Măcar să nu ia banii dinainte. Voi fi extrem de exigent cu privire la cei care au dosare penale. Să nu-şi imagineze că un ministru cu dosar penal va avea ocazia să depună jurământul în faţa mea”, a spus Traian Băsescu.

DailyBusiness
Noul tip de pensie din România care schimbă totul. Cine poate beneficia și ce sume pot fi încasate
Spynews
Cum s-au cunoscut Diana Bulimar și iubitul ei, Radu Dumitrache. Cei doi au planuri de nuntă și participă în noul sezon Power Couple
Bzi.ro
Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea! Unde a avut loc momentul emoționant!
Fanatik.ro
Ce să pui în cârnații de casă pentru a le da gustul de pe vremuri. Un simplu condiment îi face aromați și delicioși
Capital.ro
Călin Georgescu va da ordinul. Legea care se va aplica peste tot în România
Playtech.ro
Reacția unei turiste din Italia când a văzut decorațiunile din București: ”E atât de...
DailyBusiness
Călin Georgescu, întrebat dacă vrea să introducă armata obligatorie în România: „Noi nu avem de ce să intrăm într-un conflict care nu este al nostru"
Adevarul
Tudor Chirilă, mesaj pentru politicieni: „Voi ați creat monstrul numit extremism, ați vrut să operați cu o sperietoare mare”
wowbiz.ro
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia și-a putut stăpâni lacrimile când și-a auzit prietenul spunând asta: „M-am simțit eu umilit”
Spynews
Vești bune pentru români! Copiii vor primi vouchere de 1.500 lei în anul 2025! Cine poate să beneficieze
Spynews
Cristina Pucean, declarație de dragoste pentru Bogdan de la Ploiești! Imaginea cu care confirmă că formează din nou un cuplu | FOTO
Evz.ro
Românii, arși la buzunare în timpul vacanței. Prețurile vor crește considerabil
Ego.ro
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Prosport.ro
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali despre moartea lui Helmut Duckadam
kanald.ro
Helmut Duckadam a fost incinerat. Familia „Eroului de la Sevilla” a organizat o ceremonie privată 
Cancan.ro
Cine este Eugen Sechila, bărbatul din 'spatele' lui Călin Georgescu. Nimeni nu se aștepta la asta!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură finală pentru Călin Georgescu. Anunț venit din America: Este o încălcare serioasă a legilor
StirileBZI
Cât costă un brad de Crăciun 2024! Românii au crezut că nu văd bine!
Prosport.ro
FOTO. Vedeta de la Insula Iubirii arată fabulos, iar milionarul cu 23 de ani mai în vârstă ca ea o răsfață!
stirilekanald.ro
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe mine”
substantial.ro
Robert F. Kennedy Jr. nu îl susține pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
LEGĂTURILE dintre lumea INTERLOPĂ și Călin Georgescu, s-au făcut AMENINȚĂRI! SCHIMBUL de MESAJE de pe Tik Tok
Shtiu.ro
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Puterea.ro
Preţurile apartamentelor noi şi vechi în marile oraşe. Care este noul oraş în care au explodat preţurile