„Aveţi nevoie de mine, iar eu întotdeauna sar în ajutorul persoanelor aflate în nevoie”, a declarat Berlusconi în cursul unui lung interviu pentru postul de televiziune Rai Uno când a fost întrebat dacă va fi noul candidat pentru postul de premier în februarie.
Berlusconi, care a condus Italia de trei ori în 20 de ani, a avertizat că dacă ţara continuă pe calea actuală, „vom ajunge la trei milioane de şomeri, guvernul va trebui să crească impozitele şi ne vom afla ca şi Grecia în pragul războiului civil”.
Berlusconi, în vârstă de 76 de ani, a criticat din nou politica de austeritate adoptată de guvernul de tehnocraţi al lui Mario Monti, numit în noiembrie 2011 pentru a îl înlocui când acesta a pierdut majoritatea absolută în Parlament şi când ţara era în pericol de a fi grav afectată de criza euro
„Cu politicile de austeritate, situaţia s-a agravat”, a apreciat Berlusconi întrebat de prietenul său, prezentatorul Bruno Vespa, în emisiunea „Porta a Porta” care urma să fie difuzată marţi seară.
Berlusconi a adus din nou în discuţie ameninţarea unei ieşiri din zona euro a Italiei: „dacă Germania nu este convinsă că BCE (Banca Centrală Europeană, n.r.) reprezintă banca centrală (şi cea care imprimă moneda, n.r.), dacă taxele (italiene, n.r.) nu vor coborî şi dacă nu vom reuşi să găsim finanţări vom fi constrânşi, chiar dacă asta ar afecta zona euro, să renunţăm la euro şi să revenim la moneda noastră pentru a fi competitivi.”
Berlusconi, care s-a lansat la începutul lui decembrie în cea de-a şasea campanie electorală, s-a declarat convins că italienii nu s-au săturat încă de el.
Magnatul media, proprietar al trei posturi de televiziune private, a afirmat că apariţiile sale în trei emisiuni în ultimele trei zile „a permis partidului său să recupereze 4 puncte”, recunoscând totuşi că are „mult teren de recuperat”.
Partidul său PDL (Poporul Libertăţii) a coborât la aproximativ 15 la sută în sondaje faţă de aproape 38 la sută în timpul victoriei sale triumfale din 2008.
Totuşi, în paralel, Berlusconi a subliniat că Monti este un „liberal de centru dreapta” ca el, reiterând propunerea sa ambiguă de a renunţa la candidatură în favoarea „Profesorului” dacă acesta va accepta să reprezinte întregul ansamblu de dreapta.