Bătrâna este ţinută mai rău decât un animal. Stă dezbrăcată şi blocată între gratii, într-un spaţiu care nu-i permite să se mişte. Se zvârcoleşte şi strigă disperată după ajutor, informează stiridecluj.ro. Cel care o filmează se amuză însă. Imaginile au fost postate pe internet la scurt timp după ce un bărbat s-a plâns că tatăl său, internat în acelaşi azil, a fost mai degrabă maltratat decât îngrijit.
Bogdan şi-a dus tatăl grav bolnav la azil în speranţa că va primi tratamentul de care avea nevoie. După doar o lună şi-a dat seama că bătrânul se simte mai rău şi l-a dus la spital. Medicii i-au spus că bătrânul era deshidratat, prost hrănit, cu infecţii şi răni.
Şi foştii angajaţi ai azilului susţin că bătrânii erau maltrataţi. „Era legat de mâini, ori le dădeau calmante prea tari ca să steie liniştiţi. Bolnavii care nu aveau niciun aparţinător, ori lăsau casa, ori toată pensia, la cămin. Era obligatoriu”, a spus Erno Varga, fost angajat.
Fiul pacientului a decis să sesizeze autorităţile locale. O comisie mixtă formată din reprezentanţi ai DSP Cluj, ai Poliţiei şi ai ITM desfăşoară controale la acest cămin social privat, după ce la Prefectură s-au primit sesizări că pacienţii sunt trataţi necorespunzător, iar în presă au apărut imagini cu o bătrână ţinută într-un fel de cuşcă. Comisia mixtă formată din reprezentanţi ai DSP, ai Poliţiei şi ai ITM va merge, joi, pentru a face verificări la Căminul Social „Sfântul Kamil”.
Tokay Rozalia-Ana, administratorul căminului, a declarat că toate acuzaţiile sunt false şi că îl va da în judecată pe cel care a lansat aceste acuzaţii.