Antonescu: Nu am fost de acord cu semnarea pactului Băsescu – Ponta VIDEO

Copreşedintele Uniunii Social Liberale, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, la România TV, că s-a opus semnării acordului dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, opinie pe care şi-a exprimat-o inclusiv la întâlnirea de la Cotroceni în cadrul căreia s-a oficializat documentul.
Filip Stan
19 dec. 2012, 20:39
Antonescu: Nu am fost de acord cu semnarea pactului Băsescu - Ponta VIDEO

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a catalogat drept „comic” acordul de pace dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu şi a declarat că nu a considerat oportună semnarea unui astfel de document. Preşedintele Senatului a subliniat că i-a transmis opinia sa lui Victor Ponta şi înainte, şi după semnarea acordului, dar s-a declarat convins că intenţiile premierului au fost cele mai bune.

Eu am fost şi sunt alături de Victor Ponta în toate demersurile şi eforturile sale pentru ca în România politica să se desfăşoare pe un făgaş normal, de asta am acceptat să-l însoţesc. Că eu cred că nu trebuia un astfel de acord, e altă poveste. Textul este comic, dar nu îi poate angaja decât pe cei doi semnatari. Eu am mers împreună cu Victor Ponta la invitaţia şi insistenţele lui, înţelegând contextul şi intenţiile bune ale premierului. Istoria naşterii ideii nu o cunosc şi sincer nu mă interesează„, a spus Antonescu.

Crin Antonescu a precizat că nu a citit tot textul acordului, dar consideră că „anumite pasaje sunt penibile„.

Victor Ponta a avut intenţii foarte bune şi sunt alături de el în încercarea de a face din acest text o premisă de normalitate. Nu puteam împiedica fizic semnarea textului. Situaţia este cu atât mai penibilă, penibil spre grotesc, prin modul fizic în care domnul Băsescu a făcut-o cunoscută întregii Europe, modul în care alerga cu foile după importanţi demnitari europeni. Eu nu-l condamn pe Victor Ponta că a semnat. Sunt solidar cu el„, a arătat Antonescu la România TV.

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Gratis de la stat pentru proprietarii de teren și case din România. Mergi la Primărie până pe 10 septembrie
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Documentul de care depinde plata a sute de mii de pensii. Trebuie depus de urgență
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
După atacul ursului din Bucegi, un alt animal SĂLBATIC a luat cu ASALT LITORALUL. Turiștii de la Marea Neagra au fost îngroziți VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Rămâi fără certificatul de înmatriculare. Se reține pe loc talonul auto și iei amendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Tânăra care îi acuză pe rugbiștii francezi Hugo Auradou și Oscar Jegou de agresiune sexuală a fost externată din spital
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'