Pompierii au fost alertaţi de vecini, care au văzut că din locuinţa bărbatului iese fum dens.
Echipajele au intervenit şi l-au scos pe bătrân imediat din casă, însă nu au mai putut să-l salveze, deoarece acesta murise deja intoxicat cu fum, scrie observator.info.
După ce s-au chinuit mai multe ore să stingă incendiul, pompierii au observat că locuinţa bătrânului era plină de deşeuri de hârtie, plastic şi lemn, fapt care a îngreunat lichidarea flăcărilor.
„Intervenţia a fost foarte dificilă din cauza cantităţii mari de gunoaie depozitate atât în locuinţă, cât şi în curte”, a declarat colonelul Valer Romel, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
S-a întocmit o anchetă în vederea stabilirii cauzei izbucnirii incendiului. Pompierii susţin că de vină ar putea fi ori o sobă, ori un scurtcircuit.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.