Arafat explică cum pot fi folosite ventilatoarelor de la UNIFARM. „Prima dată erau investigate. Acuma nu mai au sechestru pe ele”

Medicul Raed Arafat a explicat, vineri, că ventilatoarele şi concentratoarelor de oxigen aflate în stocurile companiei UNIFARM au fost achiziţionate dintr-un credit garantat de Guvern, însă "nu există şansa ca instituţiile statului să le cumpere la acest moment".
Filip Stan
15 oct. 2021, 17:06
Arafat explică cum pot fi folosite ventilatoarelor de la UNIFARM.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a mai precizat că ventilatoarelor de la UNIFARM nu mai au sechestru pe ele, motiv pentru care ar putea fi puse la dispoziţie prin transfer, urmând ca acestea să revină la compania statului.

„Aceste stocuri au avut foarte multe poveşti şi ştim foarte bine, şi ştiaţi şi dumneavoastră asta, aşa că poveştile acestor aparate… Prima dată erau investigate acuma nu mai au sechestru pe ele, sunt ok.

În al doilea rând, ele erau supuse unei idei că ele trebuie să fie vândute autorităţilor. Noi acum am luat decizia, pe această etapă, de a le pune la dispoziţie, urmând, după asta, să vedem soluţia finală cu ele, cum vor fi ele rezolvate. Ele au fost achiziţionate pe baza unui credit garantat de guvern, deci de aici, la acest moment, având nevoie de ele şi ele fiind într-un stoc şi ştim bine că nu există şansa ca instituţiile statului să le cumpere la acest moment, ele au fost puse la dispoziţie. Urmează, în următoarea perioadă, să analizăm care va fi soluţia optimă, fie de transfer al proprietăţii, fie de revenire la proprietar după ce le folosim perioada asta şi le dăm înapoi, deci care va fi statusul lor.

La acest moment, ce este important, când am epuizat soluţiile noastre din stocurile strategice, era normal să apelăm la ce există la o companie care este o companie a statului. Această companie este UNIFARM, s-a discutat cu boardul lor, cu Consiliul lor, ieri am avut şedinţa şi s-a stabilit această modalitate iar CNSU a luat această decizie de a abilita Ministerul Sănătăţii de a le pune la dispoziţie, Ministerul Sănătăţii fiind acţionarul unic la UNIFARMULUI”, a declarat Raed Arafat, conform News.ro.

Citeşte şi: Rata de incidenţă creşte în Capitală la aproape 16. Arafat anunţă că Bucureştiul NU intră în carantină, dar certificatul verde va deveni obligatoriu aproape peste tot

Arafat explică cum pot fi folosite ventilatoarelor de la UNIFARM. Decizia prin care aparatele ar putea ajunge în spitale

Ministerul Sănătăţii a fost abilitat de CNSU să ia măsuri în aşa fel încât DSU să preia de urgenţă în folosinţă gratuită 396 de ventilatoare fixe şi mobile şi 20 de concentratoare din stocurile UNIFARM.

„Se abilitează Ministerul Sănătăţii, în calitatea de autoritate publică prin care statul îşi exercită drepturile şi obligaţiile decurgând din calitatea de acţionar unic al C.N. Unifarm S.A, să dispună măsurile necesare pentru transmiterea în folosinţă gratuită, de urgenţă, a unui număr de 396 ventilatoare fixe şi mobile şi 20 de concentratoare către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă”, a decis vineri Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Citeşte şi: Raed Arafat anunţă că 20 de medici din Republica Moldova vor fi trimişi să aibă grijă de bolnavii COVID din România

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din Europa în care se vorbește limba română la fel ca pe teritoriul țării noastre. Este limbă oficială și localnicii o folosesc în fiecare zi
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
Declarațiile cutremurătoare ale bărbatului din București care își plimba iubita decedată într-un căruț. Cum ar fi murit, de fapt, femeia: "Am lăsat-o vie..."
Spynews
Moarte suspectă în cartierul bogaților. Andrei Versace a fost găsit fără suflare într-un apartament din blocul milionarilor | VIDEO
Evz.ro
Aerul condiționat și cea mai enervantă problemă. Poate fi rezolvată foarte simplu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING NEWS. Andrei Versace, găsit mort în casă. Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă, ultimele detalii
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Rusia Majorează Taxele de Import Pentru Produse Din „Țări Neprietenoase”
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE! JOE BIDEN a CONFIRMAT OFICIAL
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'