Medic mort de COVID-19, după ce s-a tratat acasă. Este vorba despre o doctoriţă în vârstă de 58 de ani, care lucra la Policlinica Militară din Buzău.
Mirela Pană încercat să se trateze singură, acasă, timp de trei săptămâni. Când a văzut că starea sa de sănătate începe să se agraveze, medicul a decis să meargă la Spitalul Judeţean Buzău, acolo unde a fost diagnosticată cu coronavirus.
Pe patru octombrie, femeia a fost internată în secţia Pneumologie a Spitalului Județean Buzău. Din păcate, starea de sănătate i s-a agravat, astfel că a fost transferată la Spitalul de Urgență ”Dimitrie Gerota” din București, acolo unde a și murit, potrivit stiribuzău.ro.
Se pare că Mirela Pană nu ar fi fost vaccinată împotriva coronavirusului. Mai mult, apropiaţii spun că medicul ar fi avut şi alte afecţiuni, care i-ar fi fost agravate din cauza virusului.
Mirela Pană nu figurează ca fiind imunizat împotriva SARS-CoV-2, iar apropiații spun că doctorița ar fi avut și alte afecțiuni, care i-au fost agravate de virusul contractat.
Mesajele de condoleanțe curg pe pagina sa de socializare, după ce colegii și foștii săi pacienți au aflat de tragedie.
”Colega și prietena noastră, dr. Mirela Pana a plecat în altă lume… O lume mai bună. O să ne lipsești, draga noastră!”, a scris Anamaria Arădoaie pe Facebook.
Din păcate, România a ajuns pe primul loc în lume la numărul de decese zilnice de coronavirus raportate la populaţia ţării. În ultimele şapte zile, media raportată zilnic de Grupul de Comunicare Strategică a fost de 16,6 decese la un milion de locuitori.
În ultima săptămână au fost raportate zilnic peste 300 de decese provocate de coronavirus.
De la începutul pandemiei până în prezent, 85,7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 de ani, iar 94,1% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată. În 14 octombrie, erau în carantină 77 de localităţi din judeţele Maramureş (29), Bihor (1), Hunedoara (1), Mehedinţi (34), Ialomiţa (7), Călăraşi (2) şi Botoşani (3).