Ministrul Sănătăţii are previziuni sumbre: „Nu am ajuns în vârful valului patru al pandemiei. Din păcate, nu suntem nici măcar pe platou”

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi cel mai grav bilanţ de la debutul pandemiei: 18.863 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, 574 de decese şi 1.805 pacienţi cu COVID-19 la ATI. 
Filip Stan
19 oct. 2021, 22:28
Ministrul Sănătăţii are previziuni sumbre:

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, afirmă că România ”nu a ajuns în vârful valului” al patrulea al pandemiei şi că nici măcar nu a ajuns în perioada de ”platou” în care numărul de noi îmbolnăviri zilnice se stabilizează şi care este urmat de o scădere.

Adrian Streinu-Cercel: „Virusul va căpăta noi valenţe, urmează alte valuri”

”Din păcate, ceea ce trebuie să conştientizăm cu toţii este că, la un asemenea nivel de vaccinare pe care îl avem  – şi analiza sigur va trebui făcută la un moment, dat, într-o situaţie în care putem să fim mult mai lucizi – cu asemenea grad de vaccinare, noi, chiar dacă la un moment dat acest val patru va trece, încă nu am ajuns în vârful valului, au fost tot felul de discuţii şi de prognoze, din păcate nu suntem nici măcar pe platou, există în continuare o creştere a numărului de infectări, ceea ce înseamnă că încă nu putem spera la acel platou de câteva zile, câteva săptămâni, ca apoi să fie o scădere. Presiunea este enormă, este uriaşă pe sistemul sanitar care evident că are anumite limite, pentru că nimic nu este infinit”, a afirmat ministrul Sănătăţii, marţi seară, într-o emisiune la TVR.

Octavian Jurma: „Urmează să repetăm tragedia din Lombardia în Romania. Vom depăşi toate recordurile negative ale valurilor 2 şi 3”

Întrebat dacă există prognoze cu privire la momentul în care al patrulea val va ajunge la platou, Cseke a declarat: ”Estimări şi prognoze se fac, ele trebuie privite cu o anumită reticenţă fiindcă unele s-au adeverit, atele nu s-au adeverit. (…) Una din variante a fost de a ajunge la un anumit platou la mijlocul lunii octombrie, cealaltă spunea că mai încolo, după câteva săptămâni. Vedem că nu am ajuns la un platou. (…) Problema României care va rămâne o problemă din păcate şi după trecerea acestui val patru este aceea că, dacă rata de vaccinare nu creşte (…) noi vom fi expuşi în continuare, pentru că avem populaţie în care acest virus poate circula şi ne expunem şi la alte valuri posibile”.

De asemenea, întrebat dacă România va trece peste al patrulea val al pandemiei până la finalul anului, ministru a răspuns: ”Da, dar, din păcate, sfârşitul anului este foarte departe şi până atunci presiunea este extraordinar de mare şi vedem acest lucru”  . ”Nu vom trece rapid, trebuie să o spunem, este foarte clar că nu a fi o chestiune de o zi, de două zile”, a adăugat Cseke.
Ministrul Sănătăţii afirmă că ”sistemul de control ar putea să funcţioneze mai bine” în ceea ce priveşte restricţiile impuse pentru prevenirea răspândirii bolii, el considerând că este nevoie să fie ”eficientizate” controalele.  ”În criză majoră, deciziile trebuie să fie ferme, să fie hotărâre şi deciziile ferme şi hotărâte trebuie puse în aplicare, iar acest lucru se face prin controale şi prin sancţiuni”, a explicat Cseke Attila.  El avansează ca posibilităţi de reducere a transmiterii bolii reducerea mobilităţii în week-end şi trecerea la telemuncă acolo unde este posibil.

Conform acestuia, trebuie păstrat principiul de a ”face o anumită diferenţă, de a nu sancţiona pe cei care au fost responsabili şi s-au vaccinat”. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi cel mai grav bilanţ de la debutul pandemiei: 18.863 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, 574 de decese şi 1.805 pacienţi cu COVID-19 la ATI.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni