Germania ar putea impune restricţii. Lockdown-ul expiră pe 25 octombrie, dar valul patru s-a intensificat

Numărul de noi infecţii la 100.000 de persoane pe parcursul a şapte zile a fost de 95,1, comparativ cu 68,7 raportate în urmă cu o săptămână
Filip Stan
22 oct. 2021, 20:30
Germania ar putea impune restricţii. Lockdown-ul expiră pe 25 octombrie, dar valul patru s-a intensificat

Restricţiile ar putea reveni şi în Germania. Creştere accelerată a cazurilor: „Al patrulea val a început şi câştigă viteză”. Creşterea vine în momentul în care liderii celor 16 state ale Germaniei au cerut în comun guvernului federal să le ofere o bază legală pentru a putea impune măsuri pentru limitarea pandemiei, întrucât starea de urgenţă la nivel naţional urmează să expire pe 25 noiembrie. Restricţiile vor expira automat atunci, dacă nu sunt prelungite prin vot parlamentar, relatează Reuters.

„Avem nevoie de un mecanism, o bază legală pentru a face posibile măsurile de combaterea a pandemiei”, a declarat Armin Laschet, premierul Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat stat al Germaniei.

Angela Merkel, salutată cu standing ovation la ultimul său summit UE. Charles Michel: „Reuniunile fără Angela sunt ca Roma fără Vatican, ca Parisul fără Turnul Eiffel”
Numărul de noi infecţii la 100.000 de persoane pe parcursul a şapte zile a fost de 95,1, comparativ cu 68,7 raportate în urmă cu o săptămână, a spus institutul. Un total de 19.572 de noi infecţii au fost raportate vineri, cu 8.054 mai mult decât vinerea trecută, a adăugat acesta.

Anthony Fauci a câştigat două milioane de dolari numai din salariu, în ultimii cinci ani. Celebrul epidemiolog câştigă mai mult şi decât preşedintele SUA
Peste 1.500 de pacienţi cu COVID-19 se află la terapie intensivă, în creştere faţă de aproximativ 1.400 în urmă cu o săptămână.

„Al patrulea val a început şi câştigă viteză”, a declarat Christian Karagiannidis, şeful ştiinţific al Asociaţiei pentru Medicină Intensivă şi de Urgenţă, pe Twitter.

Perspectiva unei nou lockdown este foarte nepopulară. Ministrul federal al Sănătăţii, Jens Spahn, a promis în august că oricine a fost vaccinat nu va fi supus unor astfel de măsuri în toamnă.

Aproximativ 66% dintre rezidenţii germani sunt complet vaccinaţi. Doar aproximativ 1,5 milioane de germani au primit a treia doză de vaccin COVID-19.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc ajutor divin în următoarele 7 zile. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede