Câteva dintre ele au fost relatate de mai mulți preoți, slujitori la Patriarhie, care adăpostește, de mai bine de 200 de ani, trupul marelui sfânt.
Părintele Daniel Pantazi povestește cazul unui bărbat pe care Sfântul Dimitrie cel Nou l-a ajutat să nu rămnă fără acoperiș deasupra capului.
„Mi s-a întâmplat să aud de la cineva despre ajutorul deosebit primit de la Sfântul Dimitrie cel Nou. Omul cu pricina avea meseria de horticultor, fiind și un foarte bun cântăreț bisericesc. Îl chema Dumitru și venise în București din Constanța. Când a ajuns în Capitală, a început să muncească și s-a căsătorit aici. Fata pe care o luase era una cu înclinații mai lumești. Văzând că nu se potrivesc, au hotărât să se despartă.
Dacă divorța, băiatul rămânea fără casă, pentru că locuiau în apartamentul fetei. Dumitru a început să meargă des la Catedrală pentru a se închina la moaștele Cuviosului. Într-o noapte, i s-a arătat Sfântul în camera unde se odihnea. Omul l-a recunoscut din icoane.
Nu i-a spus nimic, doar a înclinat puțin capul, după care a dispărut. A doua zi, ieșind din biserică, Dumitru a plecat din nou îngândurat. Mergea fără nici o destinație. Din urmă, a fost ajuns de o bătrână. L-a întrebat: «De ce ești mereu lipsit de bucurie?» «Nu am unde să mă duc. Soția mă gonește de acasă, nu am unde locui». «Dacă cauți gazdă, eu am două camere. Vino și vezi». Dumitru a plecat la bătrânică și a rămas la ea. S-a căsătorit cu nepoata acesteia și viața lui a reintrat pe făgașul normal”, a povestit preotul pentru basilica.ro
Părintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhală din anul 1989, a relatat, pentru sursa citată anterior, despre faptele minunate petrecute în viața creștinilor care s-au rugat la moaștele Sfântului.
„În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină și la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul de se închina. Și, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaște (dar de ce rămânea ultimul să se închine? – pentru că umbla cu cârje), și-a așezat cârjele, ca de obicei, ca să și le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, și minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt își uitase cârjele și de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei și-a dat seama de minunea întâmplată”, povestește părintele.
O altă minune s-a petrecut cu o femeie care vorbea foarte stâlcit.
„Venea și se spovedea de multe ori la mine. Ar fi trebuit să golesc biserica de lume, căci vorbea foarte tare. De aceea, preferam să o spovedesc într-un loc separat, fără a înțelege mare lucru din spovedania sinceră pe care această persoană o făcea înaintea lui Dumnezeu. Aveam totdeauna grijă să îi spun: «Roagă-te lui Dumnezeu și Sfântului Dimitrie și n-o să rămâi fără răspuns!». Acestea erau cuvintele pe care i le strecuram în suflet totdeauna.
Într-o zi de vară, în urmă cu câțiva ani, era puțină lume în catedrală și o văd pe Stela cum se așază la moaștele Sfântului Dimitrie. A stat, cred, un ceas rugându-se Sfântului. Și s-a ridicat, venind cu bucurie mare în suflet. Atâta mi-a spus: «Părinte, eu vorbesc!». Și din acea zi sora Stela vorbește, o auzim cu toții cum se exprimă clar, datorită Sfântului Dimitrie, după ce, mai înainte, nu putea să lege două vorbe„, a povestit unul dintre preotii Patriarhiei.