Întrebat la ce se aşteaptă de la Guvernul Ponta II, Crin Antonescu a afirmat că nimic altceva decât ca Executivul să pună în aplicare programul de guvernare.
„Nu aştept mai mult decât aşteaptă milioanele de oameni care ne-au votat şi nu cere nimeni mai mult decât ca programul de guvernare să fie urmărit cu bună-credinţă şi cu pricepere şi am încrederea deplină că acest guvern este în stare să facă acest lucru”, a declarat Crin Antonescu.
Interpelat privind reacţiile pe care le-a avut în timpul audierilor comisiilor parlamentare, respectiv că a zâmbit în acest răstimp, Antonescu a afirmat că „aşa este viaţa, mai râzi, mai plângi. Sunt sentimente omeneşti”.
„Există şi lucruri comice şi în dezbateri, există figuri pe care le vezi şi te bucuri şi ţi se destinde faţa. Astăzi cel puţin este capătul unui proiect care a început acum doi ani, a fost foarte multă muncă, uneori foarte multă tensiune, până să ajungem aici. Şi nu ai timp să te bucuri când se termină o etapă sau un ciclu şi acum bucuria e mai mare pentru că nu este doar bătălia cu adversari politici, bătălie pe care am câştigat-o şi astăzi, practic, s-a încheiat această etapă prin învestirea acestui guvern”, a mai completat liderul liberalilor.