Guvernul Ponta II a primit, vineri seara, votul de învestitură în plenul Parlamentului, informează România TV. Premierul Victor Ponta şi miniştrii cabinetului său vor depune la ora 21.30 jurământul la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.
Pentru învestirea Cabinetului au fost înregistrate 402 voturi „pentru”, în timp ce 120 au fost „împotrivă”. Votul a fost secret, cu bile.
Pentru a fi învestit, Guvernul ar fi avut nevoie de minimum 294 de voturi, reprezentând majoritatea calificată a deputaţilor şi senatorilor.
Din totalul celor 586 de parlamentari, au fost prezenţi la şedinţă 522.
Şedinţa dedicată învestirii Cabinetului Ponta II a durat trei ore jumătate, timp în care premierul a prezentat programul de guvernare, reprezentanţii grupurilor parlamentare şi-au expus punctele de vedere şi s-a derulat procedura efectivă de votare.
„Mulţumesc Parlamentului pentru încrederea acordată, care este o reflexie a încrederii acordate de cei care au votat în 9 decembrie (…) Îmi doresc enorm de mult să mă ridic cât mai aproape de nivelul aşteptărilor”, a spus Ponta după anunţarea rezultatelor oficiale ale votului din Parlament.
Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere, semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului, se publică de îndată în Monitorul Oficial.
Următorul pas procedural este publicarea decretelor de numire în funcţie de către preşedinte a tuturor miniştrilor. Membrii Cabinetului vor merge, ulterior, la Palatul Cotroceni, la ceremonia de depunere a jurământului.