„După dealuri”, pe lista propunerilor pentru Oscar. Ce spun personalităţile despre această şansă

Regizorii Radu Muntean şi Tudor Giurgiu, actorul Vlad Ivanov şi Irina Margareta Nistor au declarat, pentru Mediafax, că prezenţa filmului "După dealuri" de Cristian Mungiu pe lista scurtă a propunerilor pentru nominalizare la Oscar reprezintă un lucru extraordinar.
Marilena Vili
21 dec. 2012, 21:16

Regizorul Radu Muntean a declarat că includerea „După dealuri” pe lista scurtă a propunerilor pentru nominalizare la Oscar îl ajută pe Cristian Mungiu şi dă un impuls bun filmului pentru o carieră în cinematografele din SUA.

Această nominalizare îl ajută pe Cristi şi ajută filmul. Îi dă un impuls bun pentru o carieră în cinematografele din SUA. Este foarte bine pentru Cristi şi pentru film. Este important şi pentru cinematografia românească, dar personal cred că premiile Oscar sunt în altă paradigmă decât cele în care evoluăm noi în cinematografia europeană. Acolo e industrie, aici e film de artă subvenţionat (de instituţii publice, n.r.)”, a spus Radu Muntean.

Totodată, regizorul Radu Muntean consideră că „După dealuri” se va număra şi între cele cinci nominalizări la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pe 2013, care vor fi anunţate pe 10 ianuarie.

Cred că o să fie nominalizat, pentru că a fost mare scandal atunci cu «4,3,2» şi bănuiesc că de data aceasta îl vor include (pe Mungiu, n.r.)„, a spus Radu Muntean.

În 2008, filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regizat de Cristian Mungiu, o dramă despre avorturile ilegale din perioada comunistă a ţării noastre, care câştigase cu un an înainte prestigiosul trofeu Palme d’Or atribuit la Festivalul de Film de la Cannes, era considerat unul dintre lungmetrajele favorite în cursa pentru premiul Oscar, la categoria „cel mai bun film străin”, dar a fost trecut cu vederea de membri cu drept de vot din Academia de film americană şi nu a fost nominalizat. Această scăpare a condus la schimbarea regulamentului Academiei, care a decis ca nominalizările la secţiunea „cel mai bun film străin” nu mai fie stabilite prin voturile tuturor membrilor ei, ci de către un comitet special de cineaşti.

Şi actorul Vlad Ivanov a declarat că prezenţa filmului „După dealuri” pe lista propunerilor pentru Oscar este „o veste extraordinară”, dar şi un semn că regizorul român îşi continuă calea ascendentă în carieră.

Mă bucur foarte mult pentru Cristian Mungiu, mă bucur că am colaborat şi sper să mai colaborăm. Ştiu că tot ce o să facă o să facă foarte bine. Are actori foarte buni în portofoliu. Mă bucur foarte mult pentru el. Sper ca publicul din America să guste filmul lui. Din păcate pentru ei nu este un film foarte uşor de digerat. Este un film foarte foarte bun”, a spus Vlad Ivanov.

Regizorul Tudor Giurgiu consideră că propunerea dramei este un lucru extraordinar, fiind, de altfel, prima performanţă de acest gen din cinematografia română.

Am văzut filmul de curând, este extraordinar. Este prima menţiune la Oscar a României. Mă bucur foarte mult, pentru că ştiu că la Oscar este vorba de producţii în care se investesc foarte mulţi bani pentru promovare, or aici bugetul a fost aproape inexistent”, a precizat regizorul, amintind de prezenţa filmului lui Mungiu la New York Film Festival, dar şi la Festivalul filmului românesc de la New York „Making Waves”.

Şi criticul de film, Irina Margareta Nistor, a declarat că speră ca subiectul peliculei „După dealuri” să fie suficient de rar şi interesant pentru a-i aduce regizorului o nominalizare.

De când a ales subiectul filmului, m-am gândit că va fi ceva de genul acesta. Sper ca ideea filmului să fie suficient de interesantă şi de rară încât filmul să rămână în cele cinci (pelicule nominalizate la Oscar, n.r.)”, a spus Irina Margareta Nistor.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Diferenţă colosală Lasconi – Ciolacu la numărarea voturilor românilor din străinătate
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”