O nouă alertă alimentară. Sute de mii de ouă au fost vândute în România cu origine falsă. Autoritățile au declanșat o anchetă de amploare!

Specialiștii au tras un nou semnal de alarmă după ce sute de mii de ouă cu origine falsificată au fost vândute în România de o reţea activă în 3-4 state membre ale Uniunii Europene.
Alina Costache
28 oct. 2021, 21:04
O nouă alertă alimentară. Sute de mii de ouă au fost vândute în România cu origine falsă. Autoritățile au declanșat o anchetă de amploare!

O nouă alertă alimentară. Filiera a fost ulterior descoperită şi eliminată, potrivit lui Mihai Ponea, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

O nouă alertă alimentară. Sute de mii de ouă au fost vândute în România cu origine falsă. Autoritățile au declanșat o anchetă de amploare!

„Avem situaţii de falsificare a ouălor, situaţii din ce în ce mai des întâlnite în ceea ce priveşte fraudele. Ultima speţă, pe care o avem de zilele trecute: ouă cu provenienţă Bulgaria şi Macedonia sunt trimise în Grecia, se ştampilează cu origine Grecia şi se vând pe piaţa din România. Este un fals grosolan, în primul rând de origine, de păcăleală a consumatorului, sau chiar acele ouă pot proveni din zone cu restricţii de gripă aviară, de salmoneloză şi aşa mai departe”, a explicat Mihai Ponea, citat de Agerpres.

Regulamentul european permite ca, la prima fermă, către primul centru de colectare, ouăle să fie duse neştampilate, cu condiţia să fie anunţat statul respectiv.

„Împreună cu autorităţile greceşti, (reprezentanţii ANSVSA, n.r.) au intrat pe o filieră de falsificare a ouălelor şi e o anchetă în desfăşurare. Ouăle provin din Bulgaria şi din Macedonia. Regulamentul european permite ca de la prima fermă către primul centru de colectare să le duci neştampilate, cu condiţia să anunţi statul-membru respectiv, (în acest caz, n.r.) că pleacă un transport de la ferma din Bulgaria sau Macedonia către Grecia. Ei le-au trimis (în Grecia, n.r.) fără să notifice autoritatea competentă, au ajuns în Grecia, le-au ştampilat ca provenind dintr-o fermă din Grecia şi au vândut sute de mii de ouă pe piaţa din România. Am prins această filieră, am stat până când am adunat şi încă adunăm în continuare (informaţii, n.r.), pentru că este extrem de dificil să prinzi o astfel de reţea, fiind angrenate 3-4 state membre. Dar am descoperit reţeaua, am înlăturat-o şi încercăm să vedem dacă mai există şi alte filiere în România care procedează aşa. Aceste ouă falsificate au fost pe piaţă, ele nu se mai regăsesc acum pe piaţă. Am prins reţeaua şi am eliminat-o”, a afirmat vicepreşedintele ANSVSA.

Citește și: Nouă alertă în supermarket! Un alt produs, retras de la raft din cauza oxidului de etilenă!

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Peștele nobil care e de 4 ori mai ieftin decât somonul. E plin de beneficii pentru sănătate și nu costă deloc mult. Nu e de crescătorie, însă mulți români îl evită pentru că are oase verzi
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Bancnota interzisă la bancomate. Numerarul dispare treptat
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Danemarca trimite soldați în Ucraina ca să învețe războiul viitorului. Rusia amenință
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI