Mircea Dinescu, la 23 ani de la Revoluţie: Avem o clasă politică semianalfabetă

Poetul, editorialistul şi analistul politic Mircea Dinescu a spus că Revoluţia Română a fost o revoltă populară, la care nu au luat parte numai aşa-numiţii „revoluţionari”.

„Acolo nu au luptat numai revoluţionarii. Aici se face o mare confuzie, există revoluţionari şi restul lumii. Pe 17 martie ’89 eu am fost arestat la domiciliu pentru un interviu pe care l-am dat în Liberation. Pe 22 decembrie, după ce a fugit Ceauşescu, la ora prânzului, au fugit şi securiştii de la mine de la poartă şi am ieşit în stradă. În stadă erau sute de mii de oameni. Deci nu poţi să spui că unii erau revoluţionari şi unii erau vânzători de banane. Poporul român în clipa aia a avut un acces de curaj şi de inconştienţă şi toţi au fost revoluţionari. Marea greşeală care s-a făcut este că s-au selectat. Unii erau revoluţionari şi unii oameni cumsecade. Eu când am ajuns la televiziune, am ajuns pe un TAB, cu un steag în mână, ca într-un film prost despre revoluţia cubaneză, în faţa unei mulţimi de sute de mii de oameni (…). A fost o revoltă populară reală (…) A fost o revoltă populară. Eu am apărut la televizor după ce am fost pe un TAB în fruntea unor protestatari care erau de ordinul sutelor de mii în Bucureşti”, a spus Mircea Dinescu pentru Mediafax.

El a mai spus că, la momentul respectiv, nu a existat la momentul respectiv „o disidenţă organizată”. „Noi nu am avut ceea ce se cheamă o disidenţă organizată cum a existat în Polonia, unde erau sindicatele libere, bine organizate, anticomuniste, sau cum erau în Cehia cei care erau grupaţi în jurul lui Havel. În România erau câţiva disidenţi, erau vreo 11-12, toţi arestaţi pe la casele lor, şi în rest era o populaţie care mârâia continuu sau făcea bancuri vizavi de frigul, de foamea din România. În clipa în care Ceauşescu a fugit, a fugit nu din pricina unor 10 sau 100 sau 3.000 de revoluţionari, ci pentru faptul că a ieşit poporul în stradă disperat. Ăştia tineri nu ştiu că în România până în 89 nu puteai să cumperi pâine decât dacă îţi arătai buletinul în faţa vânzătoarei la pâine, nu aveai voie dacă erai din alt oraş să cumperi pâine în Bucureşti. La o alimentară arătai iarăşi vânzătoarei buletinul ca să poţi să îţi cumperi 200 de grame de salam. Se stingea lumina la ora 21.00, se închideau restaurantele, cinematografele, nu era decât un singur post de televiziune şi acela era parţial color, la care Ceauşescu apărea color şi restul apăreau în alb-negru. Asta este realitatea României după care au unii nostalgii acuma. Din păcate noi nu am ştiut ce să facem cu libertatea noastră. Sigur că n-am avut ce să punem în locul comuniştilor pentru că nu exista o rezistenţă organizată în România anticomunistă. De aia au venit activiştii din eşalonul doi şi au preluat puterea, după ce populaţia a ieşit în stradă. Şi de frica populaţiei, a sutelor de mii, a milioanelor de oameni a fugit Ceauşescu”, a spus Mircea Dinescu.

Dinescu a mai spus că acum, la 23 de ani de la Revoluţie, vede „mari specialişti în Revoluţie”, care „iau martori tot securişti sau tot turnători la securitate şi mozolesc acea mişcare, acea revoltă populară care a fost reală”.

Alte articole

Construcția uriașă pentru care Nicolae Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur. Colosul de fier funcționează și în prezent

Reacția furibundă a lui Nicolae Ceaușescu atunci când a aflat că Serghei Mizil s-a spălat cu icre negre pe față: „Un element descompus”

„Ce poţi să spui? Pentru că nici Marx nu a prevăzut că după comunism va apare din nou capitalismul, cât era Marx de deştept şi a prevăzut căderea capitalismului. A spus că umblă o stafie prin Europa care va omorî capitalismul. După stafia asta s-a instaurat comunismul, dar Marx n-a prevăzut că după comunism va veni un capitalism foarte ciudat făcut de foşti activişti de partid, de foşti securişti, de foşti bişniţari. Cam ăsta a fost capitalismul creat în România după 89 şi culmea că nu numai în România. De fapt în toate fostele ţări socialiste s-a întâmplat aşa. Şi sigur că populaţia are dreptate, că noi după ce am trecut prin marea criză a comunismului, am preluat după 15 ani, după 20 de ani şi criza capitalismului. Şi atunci lumea e dezamăgită şi e firesc să aibă nostalgii”, a comentat Mircea Dinescu.

Dacă era japonez, îşi făcea harakiri (ritual japonez sinucigaş, n.r.), pentru că nu a crezut că inşi care l-au proslăvit pe Ceauşescu vor conduce România şi vor face partide politice, după cum nu a crezut că „o bună parte din clasa politică românească este semianalfabetă”.

„Pe vremea aia ştiam că era Ceauşescu semianalfabet. Şi nevastă-sa. Nea Nicu avea patru clase, Elena avea trei clase, dar în fine pe urmă ei s-au mai lustruit cât de cât. Dar Ceauşescu măcar avea consilieri profesionşti. Acum este o clasă politică semianalfabetă. Cu excepţiile de rigoare. Şi entuziasm pentru acest capitalism nu am câtuşi de puţin”, a mai comentat Mircea Dinescu.

El nu a părut foarte optimist nici faţă de viitor, precizând că din punctul lui de vedere guvernul Ponta e „un guvern de sinucigaşi”, pentru că şi-a asumat „puterea deplin, cu o opoziţie foarte firavă” şi pentru că trebuie să demonstreze rapid că are un proiect de ţară.

Noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, când la Timişoara oamenii s-au opus evacuării pastorului reformat Lászlo Tökés, a fost momentul în care românii s-au decis să iasă în stradă într-o revoltă spontană împotriva unui regim apăsător şi a unui mod de viaţă pe care îl îndurau tot mai greu.

Evenimentele de la Timişoara au fost o continuare firească, dar mult mai sângeroasă, a mişcărilor petrecute în toate ţările est-europene şi care s-au soldat cu răsturnarea regimurilor comuniste.

Unda de şoc a Revoluţiei de la Timişoara ajungea, în 21 decembrie 1989, la Bucureşti, locuitorii Capitalei, scoşi iniţial în stradă pentru un miting de susţinere a lui Nicolae Ceauşescu, dând lovitura de graţie regimului comunist.