NASA vrea să transforme un asteroid în staţie spaţială

Cercetătorii de la NASA intenţionează "să captureze" un asteroid de circa 500 de tone, să îi devieze traiectoria şi să îl transforme într-o "staţie spaţială" pe orbita Lunii, ce ar putea fi utilizată de viitoarele misiuni spaţiale către planeta Marte.
Romania TV
24 dec. 2012, 13:01
NASA vrea să transforme un asteroid în staţie spaţială

Departamentul pentru Ştiinţă şi Tehnologie de la Casa Albă va analiza în următoarele săptămâni acest proiect ambiţios, al cărui buget prevăzut este de 2,6 miliarde de dolari. Oficialii americani lucrează în această perioadă la alcătuirea programului spaţial american pentru următorul deceniu.

Dacă va fi aprobată, această misiune inedită va reprezenta prima tentativă din istorie de a schimba traiectoria unui corp ceresc.

Într-un raport de fezabilitate întocmit de NASA şi de Institutul pentru Tehnologie din California (California Institute of Technology,Caltech), savanţii americani au explicat modul în care intenţionează „să captureze” asteroidul.

Astfel, o capsulă specială va fi ataşată de o rachetă Atlas V, care va fi lansată spre asteroid, când acesta va trece printre Terra şi Lună.

Ajunsă în apropiere de asteroid, capsula va lansa o prelată cu un diametru de 15,2 metri care se va înfăşura în jurul acestuia.

Cu ajutorul capsulei şi al sistemului de propulsie al acesteia, care va dispune de o cantitate de carburant de aproximativ 300 de litri, specialiştii de la NASA intenţionează să devieze asteroidul de la traiectoria sa şi să îl direcţioneze spre un punct gravitaţional neutru, situat între Terra şi Lună.

Viitorii astronauţi vor avea astfel la dispoziţie o bază de staţionare pentru viitoarele misiuni spaţiale.

Potrivit aceluiaşi studiu de fezabilitate întocmit de NASA, „ideea de exploatare a resurselor naturale de pe asteroizi datează din urmă cu peste 100 de ani, însă abia acum a apărut tehnologia care permite ca această idee să devină realitate”.

NASA a refuzat deocamdată să facă orice comentariu despre acest proiect spaţial, susţinând că se află încă în negocieri cu Casa Albă. Cu toate acestea, presa americană susţine că noua tehnologie ar putea fi disponibilă peste cel mult 10-12 ani.

Noua tehnologie ar putea fi utilizată în viitor şi pentru activităţi de „minerit” pe alţi asteroizi, pentru extragerea de metale şi minerale.

Unii dintre asteroizi sunt bogaţi în fier, ce ar putea fi folosit pentru construirea unor noi staţii spaţiale, iar alţii conţin apă, ce ar putea fi descompusă în hidrogen şi oxigen, elemente ce ar putea fi utilizate apoi pentru fabricarea de combustibil pentru vehiculele spaţiale.

La începutul acestui an, compania Planetary Resources cu sediul la Seattle, care îi are printre investitorii ei miliardari pe fostul candidat prezidenţial Ross Perot şi fondatorii grupului Google, Eric Schmidt şi Larry Page, a anunţat că intenţionează să foreze asteroizii care se vor apropia de Terra, în următorii 10 ani.

NASA mai are pe agendă un proiect, denumit Osiris-Rex, în cadrul căruia intenţionează să lanseze, în anul 2016, un vehicul spaţial spre asteroidul 1999 RQ36, de pe care doreşte să extragă mostre pe care să le aducă apoi pe Terra.

Specialiştii americani speră că aceste proiecte spaţiale îi vor ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine evoluţia asteroizilor şi să aducă informaţii noi despre apariţia vieţii pe Terra.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI