Alfred Simonis, încrezător că PSD va intra la guvernare. „Coaliția PNL – USR – UDMR nu are șanse. Suntem îndreptățiți politic”

PNL, USR și UDMR nu pot forma din punct de vedere matematic o majoritate în Parlament, susţine liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. Social-democratul consideră că Alexandru Rafila ar fi un excelent ministru al Sănătății.
Filip Stan
04 nov. 2021, 11:29
Alfred Simonis, încrezător că PSD va intra la guvernare.

Deputatul Alfred Simonis a afirmat, în contextul în care joi au loc negocieri între liberali şi social-democraţi pentru formarea unei coaliţii de guvernare, că „nu există un mandat încă clar asumat de PSD”.

„Faptul că suntem cel mai mare și cel mai stabil grup parlamentar și partid reprezentat în Parlamentul României ne îndreptățește să fim prima opțiune a președintelui pentru desemnarea unui prim-ministru de la PSD, însă cred că o astfel de decizie poate fi luată în momentul în care știm data, ora la care suntem invitați la Cotroceni la acele consultări (…). Cred că mai important decât numele sau partidul care să dea primul-ministru este identificarea unei soluții pentru a depăși această perioadă extrem de complicată”, a declarat Alfred Simonis, deputat PSD, la postul RFI, conform Mediafax.

Citeşte şi: PNL reia negocierile cu PSD. Postul de premier, motiv de dispută între liberali şi social-democraţi

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor nu dă șanse unei eventuale coaliții PNL-USR-UDMR:

„În acest moment, pe calcule matematice clare, nu pe invenții, PNL cu USR și cu UDMR nu mai pot forma o majoritate în Parlament. Cei de la minoritățile naționale au anunțat că nu mai susțin un astfel de Guvern. Aceste explicații pe care le-am văzut în spațiul public avansate de cei de la PNL și anume că grupul care a migrat de la PNL către Ludovic Orban vor vota un eventual Guvern Cîțu este o glumă atât de proastă, încât nici nu știu cum s-o pot interpreta (…).

Dacă facem un calcul matematic, cu toate cele 18 minorități, ceea ce se întâmplă foarte rar ca cei de la minorități, toți 18 să voteze într-o direcție sau alta, de obicei sunt împărțiți (…), chiar și așa, ar avea undeva la șapte voturi peste minimul necesar de trecere a acestui Guvern. Vă dați seama că pe de o parte e greu să învestești un Guvern care să aibă cinci-șase voturi, format din cinci-șase partide, un astfel de Guvern practic nu poate lua nici o decizie în Parlament (…).

Deci minus 20, care au plecat, practic, în Parlament va exista un blocaj și concluzia este foarte clară: în acest moment, un Guvern PNL-USR-UDMR, chiar cu susținerea unei părți a grupului minorităților nu poate fi învestit în Parlamentul României. Nu excludeți faptul că până săptămâna viitoare, e posibil să mai plece anumiți colegi de la PNL. Or pe zi ce trece, grupul PNL e din ce în ce mai mic, ajunge să fie poate a treia forță din Parlament, în ritmul acesta (…).

De aceea, un astfel de Guvern într-o astfel de situație dificilă este o glumă, să faci un Guvern care eventual ar putea trece în Parlament la două, la trei, la cinci-șase voturi este o glumă, pentru că e nevoie în acest moment de decizii serioase, cu susținere consistentă în Parlament, pentru a putea fi deblocată situația în care ne aflăm”, a mai spus Alfred Simonis.

Parlamentarul social-democrat nu a putut confirma dacă propunerea PSD pentru postul de premier va fi Alexandru Rafila, însă a spus că medicul este un „extraordinar specialist” care ar putea conduce Ministerul Sănătăţii.

„Nu știu dacă rămâne propunerea PSD. Alexandru Rafila este un extraordinar specialist, iar faptul că nu ne dăm în lături de la a accepta un Minister al Sănătății la PSD arată preocuparea noastră pentru acest domeniu și faptul că suntem pregătiți să gestionăm domeniul sanitar, Ministerul Sănătății, avem specialiștii necesari, iar Alexandru Rafila este unul dintre ei, cred că ar fi un excelent ministru al Sănătății”, a conchis Alfred Simonis.

Citeşte şi: EXCLUSIV Alexandru Rafila, precizări despre obligativitatea certificatului verde. Cum va vota PSD în Camera Deputaţilor

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Obiceiul pe care îl au cei mai longevivi oameni de pe pământ. Fac asta în fiecare zi și ajung să trăiască mai mult
Capital.ro
Cutremur în UE. Sfidarea supremă a Ungariei. Nimeni nu va accepta
Playtech.ro
Pensia incredibilă pe care o primește Traian Băsescu. Fostul președinte al României încasează mai puțini bani decât ar fi crezut românii
DailyBusiness
CREȘTE prețul apei calde cu 50%. Cum motivează autoritățile decizia
Adevarul
Greva minerilor care l-a cutremurat pe Ceaușescu. Cum s-a schimbat Valea Jiului, după epoca de aur a cărbunelui VIDEO
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Care sunt simptomele infectării cu virusul West Nile. La ce trebuie să fim atenți și când trebuie să mergem la medic
Capital.ro
Se confiscă pe loc. Ilegal să transporți cu mașina în România. Legea nu se discută
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Președintele iranian Masoud Pezeshkian avertizează Israelul în privința unui atac asupra Libanului
MediaFlux
BANI de la Guvern pentru nevoiași. ROMÂNII primesc echivalentul a 50 de EURO
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!