Proiectul de lege privind obligativitatea certificatului verde pentru angajaţi a intrat luni în dezbateri la Camera Deputaţilor, iar o formă finală o vom avea, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
Printre amendamentele menţionate de PSD, se număra găsirea de soluţii pentru cei la care vaccinul împotriva Covid-19 este contraindicat din motive medicale. Se caută soluţii şi pentru cei care au trecut prin boală şi nu s-au declarat la direcţiile de sănătate publică dar au anticorpi. „E o variantă care pare să fie acceptată de o majoritate tot mai largă măcar pentru medici, dar şi petru angajaţii din sistemul public să fie decontate de la bugetul de stat„, spune Alfred Simonis, lider grupului PSD din Camera Deputaţilor.
Citeşte şi Românii vor putea merge la schi în Bulgaria fără certificat verde. Unde va trebui prezentat
Mai exact, PSD vrea teste plătite de stat pentru personalul medical, acolo unde nu sunt vaccinaţi şi să nu fie obligatoriu certificatul verde dacă persoana are teste de anticorpi şi PCR negativ o dată la 30 de zile.
Reprezentanţii USR nu au vrut să dezvăluie amendamentele cu care vor veni la negocierile cu deputaţii celorlalte partide parlamentare, dar au menţionat că cer restricţii dure.