Cât costă schimbarea ministerelor: Cheltuieli de până la 3 milioane de euro pentru Educaţie

Noile ministere aduc şi cheltuieli în plus. Schimbările siglelor, ştampilelor, antetelor, dar şi alte achiziţii pentru efectuarea modificărilor pot aduce cheltuieli ce ajung la sute de mii sau chiar milioane de euro, informează România TV. Totuşi, premierul le-a cerut miniştrilor să se încadreze într-un buget strict.
Romania TV
26 dec. 2012, 16:39
Cât costă schimbarea ministerelor: Cheltuieli de până la 3 milioane de euro pentru Educaţie

Schimbarea denumirilor ministerelor presupune bani daţi în plus de la bugetul de stat pentru sigle, ştampile, antete noi. Dacă la unele ministere, cu puţine instituţii în subordine, cheltuielile pot fi de câteva sute de mii de euro, la altele ar putea ajunge la milioane de euro.

Cele mai mari cheltuieli ar putea fi la Educaţie, deoarece Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului se va împărţi. Vom avea Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, iar la Cercetare Ştiinţifică, un ministru delegat.

Practic, toate cele peste 21.000 de unităţi din învăţământul preuniversitar, dar şi universităţile vor avea sigle noi. La aceste cheltuieli se adaugă costurile cu ştampilele şi antetele, cheltuielie putând urca până la aproape 3 milioane de euro.

Sunt însă şi ministere a căror denumire nu a fost schimbată; aceste fiind Ministerul Sănătăţii, Justiţiei, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Externe.

Bugetele cerute de miniştri vor fi însă verificate chiar de premier, care nu va accepta măriri. Banii alocaţi ministerelor vor fi stabiliţi abia în luna ianuarie, când se va finaliza proiectul de buget.

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Lacurile celebre din România unde scăldatul este interzis. Mulți turiști nu știu asta
Capital.ro
Ungurii au luat fața României. Ungaria e deja la ani lumină: Știu că voi deranja multe persoane
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
Anunț de ultimă oră pentru românii care au un împrumut la bancă
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Regulile drastice stabilite de Prințesa Kate. William s-a executat pe loc
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Destin tragic pentru un adolescent din Galați. Băiatul în vârstă de 16 ani și-a găsit sfârșitul în apele Siretului, după ce a plecat la scăldat cu prietenii
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin de azi, 30 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Provocările Forțelor Aeriene Ucrainene în Operarea Avioanelor F-16: Lipsă de Piloți Pregătiți și Infrastructură Vulnerabilă
MediaFlux
SE DAU 15.000 de lei de FAMILIE! PRIMUL VENIT, PRIMUL SERVIT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume la postarea lui Iohannis despre reușita lui Popovici!