Foarte mulţi români cu COVID ajung în stare foarte gravă la spital, iar pentru unii medicii nu mai au ce face şi mor. Este şi cazul a două surori care cu greu s-au lăsat convinse de medicul lor să accepte să meargă la spital deşi erau infectate cu virusul SARS-COV 2 şi aveau saturaţia de oxigen foarte mică. Pentru una dintre ele a fost prea târziu.
„Acum două săptămâni am primit rezultatul testelor lor, două surori pe care nici nu mai știu de când nu le-am văzut. Am sunat pe numărul din raport și mi-a răspuns sora mai mare, vorbind cu greu, cu pauză după fiecare cuvânt. În fundal se auzea tușind sora cea mică, leat cu mine.
Cineva din familie le-a dus la insistența mea un pulsoximetru…pozele ecranului mi-au tăiat și mie respiratia: 51% și 72%.
Mi-au trebuit ORE să le conving să plece la spital. Frica față de „ororile din spital” de care auziseră la televizor le paralizase…
Pentru sora mai mică a fost prea târziu. Pentru ea am auzit clopotul bisericii în urmă cu câteva zile și pentru amintirea ei și a celorlalți pe care i-am pierdut în Valea asta a plângerii care a ajuns România, mi-am pus masca neagră.
Sora cea mare a venit astăzi, după două săptămâni de la testare, la cabinet. În doliu, mi-a spus pustiită cât regretă deciziile ei și cât de mare e diferența față de ce a văzut la televizor și felul în care se poartă oamenii din spital cu bolnavii ca ea sau sora ei…
De ce se întâmplă asta?
Eu sper ca realizatorii, producătorii, prezentatorii, regizorii acelor emisiuni sau autorii acelor „live” uri de pe social-media să-și găsească liniștea atunci când și femeia asta amarâtă de la țară va fi împăcată”, a scris medicul Sandra Alexiu pe Facebook.
Citeşte şi: CNCAV, despre vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ai: Eficienţa este de 90,7%