Premierul Cehiei acceptă ca guvernul să demisioneze, după înfrângerea partidului său în alegeri

Guvernul Cehiei a acceptat să demisioneze după înfrângerea în alegerile din 8-9 octombrie, a anunţat joi premierul Andrej Babis, citat de Reuters.
Filip Stan
11 nov. 2021, 14:20
Premierul Cehiei acceptă ca guvernul să demisioneze, după înfrângerea partidului său în alegeri

Oferta de a demisiona i-a fost trimisă sub forma unei scrisori preşedintelui Cehiei, Milos Zeman, spitalizat din 10 octombrie, şi nu înmânată personal de prim-ministru, aşa cum se obişnuieşte.

Preşedintele ceh Milos Zeman l-a însărcinat deja, în mod oficial, marţi, pe liderul Alianţei Împreună (centru-dreapta) Petr Fiala, să formeze un nou guvern.

”În această dimineaţă (n.r. joi), Guvernul nostru şi-a prezentat demisia (…), iar eu i-am trimis preşedintelui o scrisoare în care îl informez” cu privire la această demisie.

Demisia intră în vigoare după ce este acceptată de către preşedintele Milos Zeman – spitalizat din cauza unor probleme hepatice, potrivit News.ro.

Alianţa Împreună, dominată de Partidul ODS al lui Petr Fiala, a format o coaliţie cu altă alianţă de două formaţuni – dintre care una este Partidul Piraţilor – şi dispune de o majoritate de 108 dintre cele 200 de mandate în noua Cameră inferioară a Parlamentului.

Semnarea unui acord de coaliţie a fost anunţată în mod oficial luni de către Petr Fiala, în vederea stabilirii priorităţilor şi repartizării portofoliilor în cadrul vitorului Guvern ceh.

Republica Cehă, un stat membru UE şi NATO cu 10,7 milioane de locuitori, se confruntă în prezent cu o reintensificare a epidemiei covid-19 şi cu o puternică scumpire a energiei.

În Cehia s-au înregistrat marţi 13.502 de cazuri noi de infectare cu coronavirus şi 3.452 de internări în spitale din cauza COVID-19, ceea ce a obligat unele unităţi sanitare să limiteze asistenţa fără caracter de urgenţă. Babis a promis că guvernul demisionar va continua eforturile de combatere a noului val epidemic.

Citeşte şi: Autorităţile din Berlin impun noi restricţii pentru persoanele nevaccinate anti-Covid

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Andra Voloș, prima reacție după ce Robert Lele a anunțat despărțirea, dar apoi a șters postarea. Mesajul emoționant al soției cântărețului / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Drumul pe care orice șofer român trebuie să-l facă o dată-n viață. E la fel de spectaculos ca Transfăgărășan și trece printr-o zonă superbă
Capital.ro
Marea actriță s-a stins. Era cea mai elegantă doamnă: Poți străluci, în ciuda oricărei suferințe
Playtech.ro
Programul „Subvenții pentru căminul familiei”. Când începe şi cum s-ar plăti ratele la bănci de către stat
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Medicii i-au reatașat capul unei femei „decapitate” după o căzătură cumplită. „Neurochirurgul meu a trebuit să-mi țină craniul în loc cu mâinile”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Imagini emoționante cu Armin Nicoară și bebelușul său. Cum a fost surprins cu fiul său, Amir Efrem / VIDEO
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vânt puternic. Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea în toată țara
Evz.ro
Regula pentru proprietarii de apartamente. Riscă procese
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Angela Similea a pierdut una dintre cele mai dragi persoane! Mesajul sfâșietor postat de artistă: „Mă rog ca sufletul ei să-și deschidă aripile”
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea va fi grațiată? Anunțul făcut de Victor Ponta și Crin Antonescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii