Alexandru Rafila avertizează să nu lăsăm garda jos în privința pandemiei: „E nevoie să pregătim valul 5”

Alexandru Rafila, medic și deputat PSD, a declarat joi că în cadrul negocierilor cu Nelu Tătaru în ceea ce privește gestionarea situației pandemice s-a decis luarea luarea unor măsuri preventive la nivel de management al instituțiilor medicale.
Ruxandra Rădulescu
11 nov. 2021, 16:58
Alexandru Rafila avertizează să nu lăsăm garda jos în privința pandemiei:

Alexandru Rafila a declarat joi că în cadrul negocierilor cu liberalii pe teme de sănătate s-a discutat despre mai multe măsuri pentru controlul imediat al pandemiei, printre care se numără şi accesul extins la testare.

„Am discutat despre câteva măsuri pentru controlul imediat al pandemiei, ceea ce înseamnă: acces extins la testare, am şi estimat că putem să înfiinţăm probabil mult peste 1.000 de centre unde să se poată face testarea, problema este legată şi de accesul la aceste teste; este vorba de acordarea asistenţei medicale ambulatorii şi să pregătim un eventual val 5, încât pacienţii să poată să se adreseze cât mai aproape de casă serviciilor medicale şi să beneficieze de investigaţii; accesul în ambulatoriu la terapie antivirală şi, evident, stimularea producţiei interne de astfel de produse.

Alexandru Rafila: „Nu este suficient să avem 60% dintre profesori vaccinaţi”

Am mai discutat despre alte măsuri care se referă la evaluarea rapidă a spitalelor şi creşterea siguranţei, atât cât este posibil, în secţiile de terapie intensivă”, a spus Rafila la Palatul Parlamentului.

Alexandru Rafila: „Riscurile niciodată nu vor putea fi excluse”

El a adăugat că în anul 2020 a existat un raport de evaluare în legătură cu secţiile de terapie intensivă, dar acest raport de evaluare nu a fost urmat şi de măsuri concrete, astfel încât fiecare secţie să prezinte un grad cât mai are de siguranţă.

Alexandru Rafila acceptă postul de ministru al Sănătăţii. Critici dure legate de certificatul verde şi licitaţia testelor pentru elevi

„Riscurile niciodată nu vor putea fi excluse, discutăm de infrastructură veche. Cred că un lucru cel puţin la fel de important este trainingul personalului, pentru că cel mai greu lucru care se schimbă, în general, şi poate în România în mod special, este obişnuinţa. Trebuie să învăţăm să lucrăm după proceduri şi să evităm rutina. (…) Presiunea de pe spitale se poate ridica doar dacă creezi posibilitatea evaluării ambulatorii. Mortalitatea mare în România, inclusiv conform constatărilor experţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se datorează diagnosticului tardiv, prezentării extrem de tardivă la medic a pacienţilor, care de multe ori vin în forme complicate şi care nu mai pot fi, din punct de vedere terapeutic, ajutaţi şi lucrul ăsta trebuie să se schimbe. Noi vrem să încurajăm testarea, să o apropiem de oameni şi să terminăm cu această sperietoare a prezenţei, a deplasării la spital”, a afirmat Rafila după negocierile dintre PSD şi PNL pe capitolul Sănătate din viitorul program de guvernare.

 

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe toți românii care au lucrat în străinătate. Decizie privind pensia din România
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Averea ascunsă a lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu a primit o veste neașteptată
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în cazul în care fiii ei nu vor să părăsească vila lui Prigoană
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Roberta Metsola susține livrarea de rachete Taurus Ucrainei
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni