O femeie şi fiica sa au fost atacate de doi Rottweileri

O femeie de 43 de ani şi fiica sa de şase ani au fost atacate marţi de doi câini din rasa Rottweiler, în centrul Piteştiului, cele două fiind salvate de oamenii care treceau prin zonă şi care au alungat animalele, iar proprietarul acestora spunând că au scăpat din curtea locuinţei sale.
Romania TV
25 oct. 2011, 17:00
O femeie şi fiica sa au fost atacate de doi Rottweileri

Potrivit poliţiştilor, cele două au fost atacate de câini în zona Parcului 1907 din Piteşti, mama încercând să îşi apere copilul.

Acestea au fost salvate de trecători, care au alungat animalele, aruncând cu pietre şi lovindu-le, apoi au sunat la 112 pentru a cere ajutorul medicilor şi al poliţiştilor.

O ambulanţă SMURD a sosit la locul incidentului, echipajul medical constatând că femeia are o plagă la gamba dreaptă şi la mâna stângă, iar fiica are o zgârietură pe gamba dreaptă.

Poliţiştii Secţiei 1 Piteşti au stabilit că cei doi câini, rasa Rottweiller, aparţin unui bărbat de 56 de ani din Piteşti, proprietarul declarând anchetatorilor că animalele au scăpat din curtea locuinţei sale.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal în acest caz, iar patrupedele au fost lăsate în custodia proprietarului până la finalizarea cercetărilor.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Zi tristă în lumea sportului. Cel mai mare jucător s-a stins: A lăsat o amprentă pozitivă...
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Secretele ascunse din restaurantele McDonald’s. Află cum se prepară, de fapt, mâncarea
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre