Întâlnire virtuală între Joe Biden şi Xi Jinping. Luni, liderii celor două super-puteri vor fi pentru prima dată faţă în faţă

Prima întâlnire în format virtual între preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping ar urma să aibă loc luni, au indicat joi mai multe media americane.
Daniel Spătaru
11 nov. 2021, 23:16
Întâlnire virtuală între Joe Biden şi Xi Jinping. Luni, liderii celor două super-puteri vor fi pentru prima dată faţă în faţă

Biden şi Xi au discutat deja prin telefon de două ori, dar acest summit virtual constituie ocazia pentru cele două superputeri să continue dialogul, într-un moment în care relaţiile lor sunt la cel mai scăzut nivel într-o serie întreagă de subiecte, de la comerţ şi până la drepturile omului, trecând prin ambiţiile regionale ale Chinei, transmite CNN.

Principiul acestei întâlniri, prima prin videoconferinţă de la instalarea democratului la putere în ianuarie, fusese anunţat la începutul lui octombrie de către Casa Albă. Reuniunea este, teoretic, prevăzută pentru luni, au indicat CNN şi Politico, care citează surse sub rezerva anonimatului.

Citeşte şi Anunţul care prevesteşte o criză majoră. China îşi îndeamnă populaţia să îşi facă rezerve de hrană

SUA şi China au organizat în martie, la Anchorage, în Alaska, prima întrevedere faţă în faţă a celor doi lideri în mandatul lui Joe Biden, dar întâlnirea a prilejuit o etalare inedită a dezacordurilor profunde dintre primele două puteri mondiale.

Tensiunile au urcat şi mai mult în ultimele săptămâni pe tema Taiwanului.

Citeşte şi China a aprobat oficial politica celui de-al treilea copil. Cea mai populată ţară de pe planetă vrea să stimuleze natalitatea

Xi Jinping a avertizat joi în legătură cu un context demn de ‘Războiul rece’ în regiunea Asia-Pacific, unde Statele Unite încearcă să contracareze ambiţiile Beijingului.

Liderul chinez s-a declarat însă ‘pregătit să lucreze’ cu Statele Unite.

La rândul său, Joe Biden dă asigurări că vrea să coopereze cu autorităţile chineze în ce priveşte unele provocări comune precum schimbările climatice. În acest dosar, SUA şi China şi-au anunţat miercuri, la Glasgow, intenţia de a intensifica eforturile comune pentru a lupta împotriva încălzirii climatice.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Horoscop rune 19-25 august 2024. Mihai Voropchievici anunță o mare surpriză pentru Gemeni
Capital.ro
Ultimele informații despre Florin Piersic. Cum se simte marele actor
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Cine sunt cei doi britanici condamnați la închisoare după ce au atacat mașina unor români în Hull. Dezvăluiri incendiare din sala de judecată
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Satele care au devenit magnet pentru bucureșteni. Mulți s-au mutat la țară pe loc
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
Răspunsul lui David Popovici pentru Marcel e viral: 'Medalionur de AUR 😂
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Un milion de români pot fi chemați în armată. Bărbații cu vârste între 20 și 35 de ani sunt obligați
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Spania permite Ucrainei să decidă cum și când să folosească echipamentele furnizate
MediaFlux
RĂSTURNARE în TENTATIVA de ASASINAT a lui TRUMP! S-A AFLAT ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...