Constantin Enceanu, decizie dureroasă după moartea lui Petrică Mâțu Stoian: „Îmi va fi foarte greu”

Constantin Enceanu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Petrică Mâțu Stoian, a decis că va compune o piesă în memoria artistului, chiar dacă acest proces va fi unul foarte dureros.
Ruxandra Rădulescu
15 nov. 2021, 10:27
Constantin Enceanu, decizie dureroasă după moartea lui Petrică Mâțu Stoian:

Constantin Enceanu a fost devastat de pierderea lui Petrikcă Mâțu Stoian, care a fost nu numai un mare artist, dar și un bun prieten. Din acest motiv, Enceanu a decis să compună o piesă în memoria maestrului Petrică Mâțu Stoian, îndiferent cât de dureros ar fi acest proces pentru el.

”Mă gândesc să îi fac un cântec, să i-l dedic, chiar dacă îmi va fi foarte greu să îl cânt pentru că îmi aduc aminte, de fiecare dată, de momentele când era pe scenă, cât de bine ne cunoșteam, cât de bine ne înțelegeam. Ne înțelegeam din priviri, din respirație… Când făceam improvizații le făceam de credea lumea că am exersat înainte…”, a mărturisit Constantin Enceanu, relatează CanCan.ro.

Constantin Enceanu face lumină în scandalul dintre Niculina Stoican și impresarul lui Petrică Mîțu Stoian: „Nimeni nu pleacă din lumea asta fără să plătească”

Constantin Enceanu: „I-aș spune că-mi pare rău că n-a ascultat de mine”

Constantin Enceanu a participat la înmormântarea lui Petrică Mâțu-Stoian și a avut, aproape tot timpul, lacrimi în ochi.

”Foarte greu, foarte greu, dragilor. Nu-mi doream să particip la astfel de evenimente, nu prea mi-au placut astfel de evenimente, chiar dacă am participat, am făcut-o discret și m-am retras pentru că nu-mi plac…astăzi voi fi alături de Petre până când o să arunce țărâna pe el.

Mă gândeam ce o să fie de acum înainte, deocamdată nu ne dăm seama. Suntem încă bulversați, dar deocamdată îl știm lângă noi și tot îl aștept să vină. Nu se poate. Aștept să mă sune, să mă întrebe… Ultima dată când am vorbit cu el a fost joi seara, când am terminat filmările… Am tot vorbit și am tot bătut moneda pe această plecare a lui, pentru că nouă ne-a spus de la filmări că vrea să plece, am tot glumit, i-am spus: Nu pleca. În final, când ne-am despărțit telefonic, joi, pentru că el ajunsese acasă, mi-a zis: Mă duc să mănânc, hai pa, mâine dimineață la prima oră plec. Nu era Petre omul ăla care să ne dea semne că are o afecțiune, că suferă de vreo boală. Știam că are probleme cu inima…

Constantin Enceanu a încercat să-l convingă pe Mîţu Stoian de DOUĂ ori să nu se ducă la clinica pentru terapie hiperbară: „Aveam o presimțire că ceva este neregulă”

I-aș spune că-mi pare rău că n-a ascultat de mine, el să știți că în multe chestii mă consulta și chiar asculta. Aveam puterea de a-l convinge, niciodată nu l-am învățat de rău. Eu cu Petre nu ne-am certat niciodată. Petre nu era omul care să se certe. Voi pomeni de fiecare dată de el, îmi va fi foarte greu, urma să avem și un eveniment împreună. Imaginați-vă cât de greu o să-mi fie să merg la acel eveniment și știu că Petrică nu o să mai vină. Este greu”, au fost mărturisirile făcute de Constantin Enceanu, la biserică.

Spynews
Răsturnare de situație în cazul crimei din Brăila! Ce s-ar fi întâmplat în cabinet
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Ce a putut să pățească un român aflat în vacanță în Thassos. A promis că nu o să mai revină vreodată în Grecia: ”Ce le rămânea de dimineață, găseam seara”
Capital.ro
Perfect legal pentru proprietarii de teren. Nu ții cont de vecini. E scris în lege
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Sporuri și concedii medicale acordate abuziv pentru minerii din Valea Jiului. S-au întocmit dosare penale
Spynews
Cât costă un mic dejun la Eforie Nord, în plin sezon estival. Pentru o banală omletă cu șuncă plătești 30 lei
Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Evz.ro
Marele secret al lui Ceaușescu. Ce făcea când nu-l vedea nimeni
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cine este Denis Repka, afaceristul care și-a pierdut viața într-un tragic accident de motocicletă. Ce legături existau între magnat și Donald Trump
Capital.ro
Se dau bani de la stat direct pe card. Cerere până pe 31 iulie. Ce obligație ai pentru 5 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui Sorin Anghel
substantial.ro
Evgheni Serebriakov, acuzat de atentat la Moscova, declară că a cooperat cu servicii speciale din Ucraina
MediaFlux
TRUMP ÎNCEPE RĂZBOIUL dacă ajunge PREȘEDINTE: VA FI ȘTEARSĂ de pe HARTĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!