Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au anunţat miercuri că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul beat şi drogat aflat la volanul maşinii care a fost implicată într-un accident grav produs duminică dimineaţă pe Bulevardul Magheru, în apropiere de Piaţa Romană. Şoferul este acuzat de săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Cu alte cuvinte, în momentul accidentului, şoferul era beat şi drogat.
„La data de 14.11.2021 inculpatul a condus pe bd G-ral Gheorghe Magheru, Sector 1 din mun. Bucureşti, un autoturism, în timp ce se afla sub influenţă băuturilor alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, fără a respecta regulile de circulaţie şi a pătruns în intersecţii pe culoarea roşie a semafoarelor electrice şi pe sensul opus de mers intrând în coliziune, cu partea dreaptă a maşinii, în stâlpul semaforului instalat pe trotuar.”, au stabilit anchetatorii.
În cursul zilei de marţi, pe numele şoferului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi procurorii au formulat o propunere de luare a măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile.
Citeşte şi: Accident cumplit la Constanţa. Trei oameni au murit, o victimă e în stare critică
Accident grav provocat de un şofer băut şi drogat, duminică dimineaţă, în centrul Bucureştiului. Bărbatul în vârstă de 27 de ani era urmărit de poliţişti în momentul în care a intrat cu maşina într-un stâlp.
Totul a început după ce poliţiştii au încercat să-l oprească pe tânărul în vârstă de 27 de ani, în zona Piaţa Victoriei, pentru un control de rutină. Şoferul nu a oprit la semnalul oamenilor legii, iar aceştia au pornit în urmărirea bărbatului. La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un stâlp. În urma impactului, maşina a fost distrusă complet.
“În jurul orei 09:00, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în intersecția Bd. Aviatorilor/Piața Victoriei au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Bd. Aviatorilor. Conducătorul autovehiculului nu s-a conformat semnalului efectuat și și-a continuat deplasarea către Piața Romană, încercând să se sustragă. În acest context, polițiștii au procedat la urmărirea conducătorului autovehiculului, care la intersecția Bd. Gheorghe Magheru/Str. George Enescu a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de pe trotuarul situat pe sensul opus de mers”, au transmis reprezentanții Brigăzii Rutiere.