Ce a ajuns să facă Leonard Doroftei în Canada. Adrian Doroftei, fiul cel mare al fostului campion mondial, este un antreprenor cu investiții la bursă și în imobiliare. Acesta susţine că tatăl său o duce foarte bine în Canada.
„Am fost mereu genul de persoană care ia inițiativa. În momentul în care am văzut că părinții mei sunt tratați cu lipsă de respect de autorități, am decis că poate este momentul să-și încerce norocul în altă parte. Părinții mei au plecat din România cu un gust amar, pentru că altfel nu ar fi plecat. Ei au venit primii cu sora mea, Vanesa. A venit și fratele meu Alex în urmă cu două săptămâni. Am devenit cu tip extrem de simplu. Locuiesc cu ai mei, nu am nevoie să mă lăfăi și nu simt nevoia de a petrece și a ieși în club. Sora mea va ajunge doctor, pentru că asta și-a propus. Fratele meu vrea să devină inginer de rețea, iar mama are grijă de familie și este o sfântă. Tata face ce știe cel mai bine, adică împărtășește dragostea lui față de box. Și-a deschis o mică sală alături de niște prieteni de familie. Tata indiferent unde ar fi, în afară de România, cred că va prospera pentru că e un tip descurcăreț. El și-a dorit întotdeauna să fie acasă”, a declarat Adrian Doroftei la „Teo Show”.
Leonard Doroftei a vorbit despre cum, la un momentat, el a fost numit „cerșetor” în România. „N-aș fi plecat niciodată. Dar acolo trebuie să fii un adevărat șacal ca să răzbești. M-a durut când, la un moment dat, parcă eram considerat un cerșetor. Și n-am cerut niciodată cuiva ceva. Dar pe banii tăi să fi văzut așa, e dureros. Eu cred că dacă dacă vin acum în țară, nu mai plec. Atât de mult îmi lipsesc oamenii de acolo. Atât de mult îi iubesc pe românii mei. Bine măcar că aici, în Canada, sunt înconjurat de români. Mă simt că acasă”, a precizat Leonard Doroftei.
Leonard Doroftei face acuzaţii dure din Canada. „Nu am avut inspiraţia să consult un avocat”