O primă chestiune care ar putea tulbura fragilul armistiţiu dintre palate este revizuirea Constituţiei. USL vrea să iniţieze un proiect de revizuire propriu pe care speră să îl treacă de votul Parlamentului până în iunie 2013. Traian Băsescu are propriul proiect de revizuirea a legii fundamentale, proiect ce a rămas însă blocat în Parlament. Deja mai mulţi fruntaşi ai USL şi-au exprimat dezacordul faţă de modul în care preşedintele vede o viitoare Constituţie.
Un alt punct sensibil al relaţiei preşedinte-premier este numirea noilor şefi de la Parchetul General şi de la DNA. Ministrul Justiţiei a prezentat deja propunerile pentru DNA şi Parchet, dar Traian Băsescu are ultimul cuvânt de spus în privinţa numirilor. Deja Băsescu s-a arătat nemulţumit că modul în care Mona Pivniceru a selectat candidaţii l-a scos automat din cărţi pe Daniel Morar, actualul şef al DNA.
Reforma din sănătate este o potenţială ameninţare la adresa menţinerii înţelegerii parafate între preşedintele Băsescu şi premierul Ponta. Traian Băsescu a susţinut proiectul de Lege a sănătăţii avansat de către guvernul Boc, proiect ce a generat atât criticile opoziţiei de atunci, dar mai ales amplele proteste de stradă din iarna trecută. Guvernul USL lucrează la o nouă formă a legii, însă rămâne de văzut în ce măsură aceasta va coincide cu opiniile preşedintelui.
Nesoluţionată a rămas şi problema reprezentării României la nivelul Consiliului European. Traian Băsescu are de partea sa o decizie a Curţii Constituţionale care îi garantează dreptul de a reprezenta România pe plan extern, iar Ponta a trebuit să bată în retragere după tentativa din vară de a se implica direct în discuţiile la nivel înalt din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, Victor Ponta susţine în continuare că Guvernul are un cuvânt important de zis în ce priveşte subiectele de politică europeană care intră în competenţa Palatului Victoria.