Costel Corduneanu şi-a încheiat abia după 10 ani socotelile cu fosta soţie. Cei doi au făcut partajul, ce a avut de împărţit interlopul cu Alina

Costel Corduneanu, șeful temutului clan care îi poartă numele şi care controlează zona Iașiului, și-a împărțit averea cu fosta soție, de care a divorțat în 2011.
Daniel Spătaru
20 nov. 2021, 09:01
Costel Corduneanu şi-a încheiat abia după 10 ani socotelile cu fosta soţie. Cei doi au făcut partajul, ce a avut de împărţit interlopul cu Alina

După ce Costel Corduneanu a fost eliberat din închisoare, acesta a decis să-şi pună ordine în în viaţă şi să încheie socotelile cu fosta soţie, Alina Bogdan, de care a divorţat în urmă cu zece ani, în 2011 Astfel, cei doi au finalizat partajul, după cum scrie WoWbiz.ro.

Astfel, în urmă cu câteva zile o instanță din Iași a decis ca toate bunurile obținute în timpul căsătoriei celor doi să-i rămână lui Costel Corduneanu.

Singurul bun declarat în timpul mariajului era un apartament de 109 mp situat pe Șoseaua Niculina din Iași, cu o valoare impozitabilă de aproximativ 60.000 de euro. Imobilul respectiv a fost cumpărat de cei doi în anul 2004, însă Corduneanu a susținut în fața judecătorilor că doar el a contribuit financiar la această achiziție.

Citeşte şi Un apropiat al clanului Corduneanu, arestat pentru trafic de droguri. Gelu Junică este liderul celei mai mari reţele de traficanţi

După divorţul din 2011, Alina Bogdan s-a mutat în SUA. Ea a transmis prin intermediul unei declarații pe proprie răspundere dată la Ambasada României la Washington că nu are nici un fel de pretenție asupra apartamentului din Iași. În consecinţă, partajul s-a încheiat după doar două ședințe de judecată. Hotărârea nu este, totuși, definitivă și poate fi atacată în 30 de zile de la comunicare, însă cel mai probabil, acest lucru nu se va întâmpla.

Costel Corduneanu și Alina Bogdan s-au cunoscut la Paris în anul 2001, când ea avea doar 17 ani. Iubirea lor s-a încheiat cu un mare scandal, în 2011, în care ea l-a acuzat pe el de sechestrare iar el a spus despre ea că face videochat. Într-un final, Alina a fugit de acasă și nu s-a mai întors.

Citeşte şi Adrian Corduneanu: „Oricând, oriunde şi cu oricine sunt pregătit să lupt”

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
Playtech.ro
A MURIT unul dintre cei mai mari SPORTIVI ai României! Dumnezeu să-l ierte!!
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Soția lui Kanye West poate face închisoare. Acuzații rușinoase pentru Bianca Censori
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care dentista găsită moartă în propriul cabinet din Brăila voia să-și cumpere un pistol. Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi primit mai multe amenințări cu moartea
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Europarlamentarii sancționează gestul premierului ungar Viktor Orban pentru vizita la Moscova
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'