Legea consumatorului vulnerabil a fost modificată. Până când pot depune românii cererile pentru ajutoarele la încălzire

Legea consumatorului vulnerabil, cea care îi ajută pe români să obţină ajutor de la stat pentru încălzire şi energie, a fost modificată. Potrivit noilor prevederi, termenul limită de 20 noiembrie până la care se puteau depune cererile de ajutor a fost prelungit.
Loredana Brumă
23 nov. 2021, 09:48
Legea consumatorului vulnerabil a fost modificată. Până când pot depune românii cererile pentru ajutoarele la încălzire

Legea consumatorului vulnerabil a fost modificată. Oficialii de la Ministerul Muncii anunţă că cererile pentru obţinerea ajutorului la încălzire pot fi depuse în continuare, deşi termenul limită era 20 noiembrie 2021.

Legea consumatorului vulnerabil a fost modificată

Potrivit noilor prevederi, cei care vor depune în continuare cererile pentru obţinerea ajutorului de încălzire nu vor mai putea să primească banii aferenţi lunii noiembrie.

Citeşte şi Facturile au început să bubuie în cutia poştală. Trucuri geniale să plăteşti mai puţin la curent şi gaze

Reamintim că legea a intrat în vigoare de la 1 noiembrie 2021 şi prevede acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței, precum și a ajutoarelor pentru consumul de energie în vederea acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului.

Cine sunt românii care primesc ajutoare la încălzire

Persoanele singure cu venit mediu net lunar mai mic de 2.053 de lei
Familiile în care venitul mediu lunar în cazul fiecărui membru al familiei este mai mic de 1.386 de lei/lună

Ajutoarele de încălzire pot varia astfel:

Pentru gaze: Maxim 250 de lei/lună, minim 25 de lei/lună
Pentru curent: Maxim 500 de lei/lună, minim 50 de lei/lună
Pentru lemne: Maxim 160 de lei/lună, minim 16 lei pe lună

Valoarea de referință a ajutoarelor, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de:  250 lei/lună, pentru gaze naturale; 500 lei/lună, pentru energie electrică; 160 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

Ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:

a) în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;

b) în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;

c) în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;

d) în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;

e) în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;

f) în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;

g) în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;

h) în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;

i) în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;

j) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;

k) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.

Citeşte şi Parlamentul a adoptat proiectul de plafonare a prețurilor la energie și gaze și compensarea facturilor. Ce trebuie să știe toți românii

Câţi români vor beneficia de ajutor de la stat pentru încălzirea locuinţelor

Raluca Turcan declara că 5 milioane de oameni vor beneficia de suport din partea statului după ce Legea consumatorului vulnerabil va intra în vigoare.

„Vom avea aproximativ 500.000 de gospodării, cu 2,5 oameni pe gospodărie, respectiv între 1 şi 5 milioane de oameni vor beneficia de suport din partea statului dacă această lege (Legea consumatorului vulnerabil n.r.) va intra în vigoare. Dacă nu va intra în vigoare oricum vor fi ajutaţi. Pe cifre, din nefericire, aşa reiese din nivelul veniturilor că avem aproximativ 500.000 de gospodării cu oameni cu un nivel al veniturilor pe membru de familie până în 810 lei şi, de asemenea, un cuantum cumulat de aproximativ 5 milioane de oameni cu venituri sub nivelul câştigului salarial mediu brut. Aici vorbim de oameni cu contracte de muncă, de persoane aflate în asistenţă socială şi de pensionari”, a precizat Raluca Turcan, la Digi 24.

 

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Greșeala banală care a costat-o pe o familie de români 150 de euro în vacanță. “A mai pățit cineva așa ceva”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care au luat permisul de conducere. Trebuie să-l ai pe mașină timp de 12 luni
Playtech.ro
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai importante secrete
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
A fost confirmat primul caz de infectare cu West Nile în România. Un bucureștean de peste 60 de ani
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Veste pentru proprietarii din România. Vine marea surpriză
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la Dinamo, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum a reacționat mama suspectului crimei din Brăila, după ce anchetatorii au găsit în casa ei o posibilă armă a crimei: „Un briceag cu care îşi tăia..”
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Lege în România. Te duci la închisoare 30 de zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Fraudă uriașă de peste 120 milioane de dolari în criptomonede investigată în România
MediaFlux
CREȘTE vârsta de PENSIONARE. GRAFICE din noua LEGE a pensiilor
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!