Scriitorul şi romancierul american Noah Gordon a murit

Noah Gordon tocmai sărbătorise "împlinirea vârstei de 95 de ani cu toată plăcerea pe care i-o datora unei vieţi lungi şi fructuoase", au scris apropiaţii săi
Alina Costache
23 nov. 2021, 09:59
Scriitorul şi romancierul american Noah Gordon a murit

Scriitorul şi romancierul american Noah Gordon, cunoscut pentru operele sale despre istoria medicinei şi a iudaismului, a murit luni la vârsta de 95 de ani, a anunţat familia sa, potrivit AFP.

„Cu profundă tristeţe, familia lui Noah Gordon anunţă decesul său pe 22 noiembrie 2021, înconjurat de familie”, se indică într-un comunicat difuzat pe reţelele de socializare.
A MURIT Claudiu Iordache, fostul director general al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989
Noah Gordon tocmai sărbătorise „împlinirea vârstei de 95 de ani cu toată plăcerea pe care i-o datora unei vieţi lungi şi fructuoase”, au scris apropiaţii săi, potrivit cărora „viaţa şi opera lui Noah au atins vieţile a milioane de cititori din întreaga lume, iar opera sa îi va supravieţui”.

Născut pe 11 noiembrie 1926 în statul Massachusetts (nord-estul Statelor Unite), Noah Gordon a fost un evreu american care a servit în armata Statelor Unite la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, înainte de a studia medicina, pe care o va abandona pentru jurnalism.

Gordon a lucrat apoi la Boston Herald în anii 1950, a devenit redactor-şef al Science Magazine, apoi jurnalist independent şi romancier.

Cel mai de temut duşman al Patriarhului Kirill, al Rusiei, a murit în condiţii mai mult decât suspecte. Episcopul Diomid a decedat într-un accident, chiar de ziua şefului Bisericii Ortodoxe Ruse
Primul său roman „The Rabbi”, din 1965, are la bază experienţa sa de evreu american. A scris un ultim roman despre iudaism în 2000, intitulat „The Last Jew”.

A cunoscut succesul în 1986 cu romanul „The Physician”, primul volum al unei trilogii, a cărui acţiune urmăreşte viaţa, în secolul al XI-lea, a lui Robert Jeremy Cole, de la copilăria sa în Anglia până la studiile medicale, la Isfahan (Persia), alături de Avicenna.

Ultimul roman al lui Noah Gordon, „The Winemaker”, a fost publicat în 2012, iar acţiunea sa se desfăşoară în Catalonia secolului al XIX-lea.

Spynews
Calendar Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă. Data la care se vor afișa primele rezultate
Bzi.ro
Andreea Marin, apariție spectaculoasă în costum de baie! Are o siluetă impecabilă, la 49 de ani
Fanatik.ro
Stațiunea din România în care prețurile sunt cât se poate de omenești. O ciorbă costă 19 lei, iar berea 7 lei. Turiștii au luat-o cu asalt și au uitat de Mamaia sau Vama Veche
Capital.ro
1.400 de lei în plus la pensie, începând din septembrie. Casa de Pensii a aprobat plățile
Playtech.ro
Loredana Groza, gafă de INFARCT după moartea lui Alain Delon. S-a făcut de râs, imaginea NU mai poate fi ștearsă
DailyBusiness
Șeful Casei de Pensii: „Nu va fi nicio pensie îngheţată 5, 6, 7 ani. Legea spune clar”
Adevarul
De ce și-au pierdut românii încrederea în medici. „O cultură a non-comunicării și o atitudine grețoasă”
Spynews
Cât de schimbat este Philipp Plein de când Andreea Sasu l-a făcut tată. Este prima dată când face asta public cu unul dintre copii / FOTO
Spynews
Puya, show incendiar în deschiderea concertului lui 50 Cent din București. Publicul a cântat alături de el | VIDEO
Evz.ro
Nu lăsați cheile în ușă noaptea. Nici nu știți ce riscați
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
Aventurile lui Nicușor în vacanța mare. IMAGINI DEMENȚIALE cu Șeful Bucureștiului: s-a băgat în colăcel și a făcut pluta cumințel
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
50 Cent a făcut show la concertul din București. Fanii s-au luat la bătaie în timpul spectacolului
Capital.ro
Decizia care schimbă fața României. Guvernul a dat ordin: Investiții în viitor!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca a divorțat de fostul internațional Răzvan Cociș și s-a cuplat, în SUA, cu portarul care a apărat în 233 de meciuri pentru Borussia Dortmund!
stirilekanald.ro
Soțul doctoriței ucise în Brăila, lovitură de grație în dosarul morții Marinei! Bărbatul este îngrozit de ceea ce s-ar putea întâmpla cu viața lui
substantial.ro
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, susține că bolile psihice sunt „slăbiciuni” legate de păcatele părinților
MediaFlux
GREEN TALKS. Interviu cu Gemma Webb, CEO și președinte al RetuRO-SGR. România, un model de succes în reciclare sau cum sustenabilitatea devine realitate VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...