Ce trebuie să facă Simona Halep și Novak Djokovic pentru a putea participa la Australian Open 2022

Organizatorii Australian Open, primul grand slam al anului 2022, au stabilit noi reguli de participare legate de certificatul COVID pentru jucători. Astfel, la Australian Open 2022 vor fi acceptaţi doar jucători vaccinaţi sau cu scutire medicală de la vaccinare.
Alina Andrei
24 nov. 2021, 13:51
Ce trebuie să facă Simona Halep și Novak Djokovic pentru a putea participa la Australian Open 2022

Organizatorii Australian Open, turneu programat în perioada 17-30 ianuarie 2022, au anunţat condiţiile de participare pentru jucători. Potrivit unei informări transmise către jucători, consultată de L’Equipe, organizatorii Australian Open 2022 au anunţat că la turneu vor putea participa doar jucătorii care au schema completă de vaccinare împotriva Covid-19 sau au scutire medicală de la vaccinare.

Vor fi consideraţi ca fiind complet vaccinaţi cei care au primit cele două doze ale vaccinurilor recunoscute cu un interval de cel puţin 14 zile între ele.

Persoanele care au avut deja Covid-19 şi s-au vindecat nu sunt considerate ca fiind scutite de a primi cele două doze de vaccin. Asta ar putea fi o problemă pentru Novak Djokovic, locul I ATP, şi câştigător al turneului anul trecut. Sârbul este un anti-vaccinist declarat.

„Libertatea de alegere este esenţială pentru toată lumea, fie că este vorba de mine sau de altcineva. Nu contează dacă este vorba despre vaccinare sau orice altceva în viaţă. Ar trebui să ai libertatea de a alege. În acest caz particular, ceea ce vrei să pui în corpul tău.”, a declarat jucătorul sârb în vârstă de 34 de ani.

Citeşte şi: Restricţii dure anunţate la Australian Open 2022. Simona Halep ar putea să nu participe!

De asemenea, organizatorii Australian Open au venit cu noi clarificări cu privire la carantina jucătorilor la sosirea în Melbourne, al doilea oraş ca mărime din Australia care tocmai a ieşit din peste 260 de zile cumulate de lockdown.

După testul PCR la sosire, jucătorilor nu li se va cere să se autoizoleze în timp ce aşteaptă rezultatul testului. Aceştia vor putea să părăsească hotelul sau să meargă la un restaurant. Accesul la antrenamente va fi permis doar dacă testul PCR COVID va fi negativ. În cazul unui rezultat pozitiv, perioada de izolare va fi de zece zile.

 

Spynews
Care sunt cerințele lui Maluma pentru a cânta la Neversea. Artistul a venit însoțit de 40 de persoane
Bzi.ro
Brigitte și Florin Pastramă, condamnați penal! Ce au decis judecătorii în dosarul măștilor
Fanatik.ro
Ce să adaugi peste carnea de pui la cuptor ca să-i dai un gust de neuitat. Ingredientul care îi oferă o savoare de excepție
Capital.ro
S-A DAT ORDIN pentru România direct de la UE. Este obligatoriu până pe 15 OCTOMBRIE
Playtech.ro
SCANDAL! Loredana Groza s-a făcut de RÂS! Imaginile ȘOC pe care le vrea ȘTERSE urgent
DailyBusiness
Atenție dacă vizitați această țară! Alertă de călătorie de la MAE!
Adevarul
Cum s-au cunoscut Constantin Tănase și Charlie Chaplin la Paris: „Roumain… artist din Bucureşti… Bucharest… comprenez?“
Spynews
CFR Călători, vești bune pentru români! S-au anunțat reduceri de 20%
Spynews
Star Matinal. Joaquin Bonilla, decizia care i-a schimbat viața. A lăsat Mexiul pentru a se muta în România: „Am primit un mail” / VIDEO
Evz.ro
Zodii aflate în impas. E un moment bun de reflecție în viața lor
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din sutien! Mădălina Ghenea, poziții de INFARCT în dormitor, s-a văzut TOT
Prosport.ro
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
wowbiz.ro
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Cancan.ro
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română 😂
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Locuitorii de la granița cu Ucraina au fost avertizați că vor cădea obiecte din spațiul aerian! Oamenii au primit mesaj RO-ALERT!
Capital.ro
SCHIMBARE drastică pentru milioane de români. S-a aflat ce SE PREGĂTEȘTE: Este vorba de o decizie politică
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO 2024
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Stromboli și Etna erupe simultan în Italia, cauzând închiderea aeroportului din Catania
MediaFlux
Zvonuri false despre PENSIE. Daniel Baciu clarifică lucrurile
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!