Sandra, născută în 1962, îşi arată vârsta, ridurile fiind evidente şi la nivelul decolteului şi mai puţin sub fardul care îi acoperă tenul. Nu şi-a schimbat nici coafura prea mult, nici stilul de machiaj, scrie libertatea.ro.
Sosită în ţara noastră pentru concertul din Galaţi, cântăreaţa nu a avut pretenţii prea mari, ea cerând organizatorilor doar fructe şi ceai de ghimbir. Cu toate acestea, vinetele, zacusca şi sarmalele au fost mâncărurile tradiţionale româneşti care i-au plăcut cel mai mult artistei.
Cântăreaţa a fost căsătorită cu un român, Michael Creţu, căruia i-a făcut doi copii. Din România îi este familiar Bucureştiul tocmai din cauză că e oraşul natal al soţului ei. Băieţii Sandrei cântă la chitară şi tobe, dar nu se ştie dacă vor urma o carieră muzicală.