Lucia Indrei, ieşeanca de pe primul loc anul aceasta la rezidenţiat: „Salariul nu reprezintă principala motivaţie!”

Lucia Indrei, din Iaşi, este pe primul loc la rezidenţiat, anul acesta. Tânăra, care a obţinut 943 de puncte din totalul de 950, este absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti şi a fost şefă de promoţie.
Filip Stan
25 nov. 2021, 22:14
Lucia Indrei, ieşeanca de pe primul loc anul aceasta la rezidenţiat:

Lucia Indrei, ieşeanca de pe primul loc anul aceasta la rezidenţiat: „Salariul nu reprezintă principala motivaţie!”. Tânăra îşi doreşte să rămână să lucreze în România, dar spune că asta nu depinde doar de voina ei.

Lucia Indrei, ieşeanca de pe primul loc anul aceasta la rezidenţiat: „Salariul nu reprezintă principala motivaţie!”

„Încerc să rămân în România. Totul depinde şi de condiţii. Nu am plecat de la început cu ideea de a părăsi ţara, dar asta nu înseamnă că este imposibil. Pe parcursul facultăţii m-au atras mai mult domeniile legate de Medicină Internă şi Cardiologie. Mai sunt câteva zile până la repartiţie, în care se mai poate gândi unde şi cum”, a declarat Lucia Indrei pentru TVR Iaşi.

Alexandru Rafila, avertisment despre valul cinci al pandemiei în România. Ce trebuie să facă toţi oamenii. „Este extrem de important ca să putem să avem sărbători liniştite”

Lucia Indrei a absolvit Colegiul Naţional din Iaşi şi a luat examenul de Bacalaureat cu nota 10 în 2015. „S-au făcut eforturi de a creşte salariul medicilor rezidenţi, dar salariul nu reprezintă principala motivaţie pentru un absolvent de Medicină. Contează foarte mult şi posibilitatea de a rămâne într-un centru universitar, posibilitatea de a face cercetare şi ideea de a avea siguranţa unui loc de muncă după rezidenţiat”, a mai spus  Lucia Indrei.

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Greșeala banală care a costat-o pe o familie de români 150 de euro în vacanță. “A mai pățit cineva așa ceva”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care au luat permisul de conducere. Trebuie să-l ai pe mașină timp de 12 luni
Playtech.ro
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai importante secrete
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
A fost confirmat primul caz de infectare cu West Nile în România. Un bucureștean de peste 60 de ani
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Veste pentru proprietarii din România. Vine marea surpriză
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la Dinamo, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum a reacționat mama suspectului crimei din Brăila, după ce anchetatorii au găsit în casa ei o posibilă armă a crimei: „Un briceag cu care îşi tăia..”
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Lege în România. Te duci la închisoare 30 de zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Fraudă uriașă de peste 120 milioane de dolari în criptomonede investigată în România
MediaFlux
CREȘTE vârsta de PENSIONARE. GRAFICE din noua LEGE a pensiilor
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!