Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi a spus că acest titlu vine în semn de omagiu pentru activitatea artistică a lui Petrică Mîţu Stoian. Surorile artistului sunt cele care au ridicat distincţia.
”Le mulțumesc celor două surori ale artistului, doamnelor Maria Tarchila și Domnica Vârvesc pentru că au fost alături de noi la momentul omagial și au primit placheta de onoare, ca semn al aprecierii pentru activitatea artistică a interpretului Petrică Mîțu Stoian, pentru promovarea județului Mehedinți și a tradițiilor din zona de nord prin intermediul pieselor sale.
Din păcate, maestrul Petrică Mîțu Stoian a plecat mult prea devreme dintre noi, în urmă cu trei săptămâni. Mai avea multe de spus în muzica populară, mai avea multe de dăruit Mehedințiului și întregii țări! Tot în semn de omagiu, în cadrul ședinței a fost proiectat un clip care a cuprins declarații și melodii de suflet ale cântărețului de muzică populară, cântece în care artistul a elogiat județul Mehedinți și obiceiurile zonei în care s-a născut. Odihna veșnică, Petrică Mîțu Stoian!”, a declarat Aladin Georgescu, preşedintele CJ Mehedinţi.
Petrică Mîţu Stoian a murit la 61 de ani, în urma infecţiei cu Covid. Artistul se vindecase şi urma un tratament de recuperare post-Covid la o clinică privată.
La câteva ore după ce a ajuns la Spitalul de Urgență Reșița, Petrică Mîțu Stoian a făcut o insuficiență multiplă de organe, iar organismul său nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare.
„Șoc septic ireversibil a fost diagnosticul. A fost pus pe ce trebuie, dar organismul nu i-a mai rezistat, nici măcar la resuscitare. Era speriat, nu avea cum să fie altfel. Starea lui nu a fost deloc bună, medicii au fost mereu lângă el. Bronho-pneumonie. Covid-19 a lăsat niște sechele, a fost vorba despre covid-ul lung, a dus boala pe picioare o perioadă de timp. Șocul septic a intervenit rapid. Era pe tratament, pe anticoagulant, pentru evitarea producerii de cheaguri. El lua și înainte de covid-19 acest coagulant. (n.r. A apărut) Insuficiență multiplă de organe… Șocul septic distruge și vasul de sânge, departe de ce poate face covidul. Deoarece ficatul nu știe să proceseze cum trebuie, se face o supradozare”, a declarat medicul care s-a ocupat de cazul artistului.