PROGNOZA METEO 30 noiembrie. Marţi, vremea se va răci, iar în regiunile intracarpatice valorile termice diurne se vor situa sub cele specifice datei. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 7 grade, iar cele minime între -6 și 3 grade. Pe parcursul zilei cerul va fi temporar noros și vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie și lapoviță în regiunile sud-estice și pe alocuri în restul teritoriului, iar la munte vor predomina ninsorile. Noaptea ninsorile se vor intensifica la munte, în regiunile intracarpatice pe arii relativ extinse vor fi precipitații mixte, iar în restul teritoriului izolat vor fi mai ales ploi și lapoviță. Pe arii restrânse, în special în sud-est și în nord-vest, cantitățile de precipitații vor depăși 15…25 l/mp.
Se va depune strat de zăpadă la munte, mai consistent în Carpații Occidentali și Orientali, pe alocuri în nord-vestul, centrul teritoriului, în zonele deluroase și doar izolat în rest. Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, cu vitezele cele mai mari la munte, la altitudini mai mari, unde rafalele vor depăşi 80…100 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită, precum şi în vestul Olteniei și estul Dobrogei, unde vor fi viteze în general de 65…75 km/h. Izolat se va semnala ceaţă.
Şi la București, marţi, vremea se va răci accentuat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de -3…0 grade. Cerul va avea înnorări, iar pe parcursul zilei trecător va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat.
Miercuri, în ţară, vremea se va încălzi. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 12 grade, iar cele minime în general între -4 și 4 grade. Cerul va fi variabil, mai mult noros în vestul, centrul și nordul țării, unde local vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie și lapoviță. La munte, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare la începutul intervalului, apoi mixte și vor fi condiții de polei. Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 45…55 km/h, dar la munte va fi tare, rafalele urmând să depășească la altitudini mari 80…100 km/h. Izolat se va forma ceaţă.
Şi la București, miercuri, vremea se va încălzi. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de -2…0 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, trecător cu intensificări de 35…45 km/h.
PROGNOZA METEO. Joi, valorile termice vor continua să crească în toată ţara, vremea devenind mult mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii decembrie. În regiunile din vest şi nord-vest, cerul se va înnora treptat, iar aria ploilor -pe alocuri moderate cantitativ- va fi în extindere, în special noaptea. În zona montană vor fi precipitaţii mixte şi izolat condiţii de polei, iar în a doua parte a nopţii, la altitudini mari în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni va ninge. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea izolat se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte şi pe spaţii restrânse, cu viteze mai mici şi în regiunile vestice şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 14 grade, iar cele minime între -3 și 7 grade.
Şi la București, joi, vremea va continua să se încălzească, iar valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice datei. Temperatura maximă va fi de 12…14 grade, iar cea minimă de 0…3 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. În cursul nopţii vor fi condiţii de ceaţă.
Vineri, în regiunile vestice, centrale și nordice vremea se va răci apropiindu-se de normalul termic al datei, cerul va fi mai mult noros, iar în prima parte a intervaului se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie în zonele joase de relief și mai ales ninsori la munte. În restul teritoriului valorile termice se vor menține peste mediile multianuale, înnorările vor fi temporare, iar local noaptea vor fi ninsori în zona montană și îndeosebi ploi în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari în zona înaltă, dar pe alocuri și cu viteze mai mici și în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 grade în nordul Moldovei și 16 grade în Dobrogea, iar cele minime între -6 și 7 grade.
La București, vineri, valorile termice se vor menține mult mai ridicate decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, mai mult noros noaptea, când va crește probabilitatea de precipitații. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări noaptea. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 1…3 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață, transmite ANM.