Serghei Mizil, fiul fostului lider comunist Paul Niculescu-Mizil, a declarat că banii fostei Securităţi au ajuns la cei care au preluat puterea după Revoluţie, în frunte cu Ion Iliescu.
„Ceauşescu nu a avut niciun leu, nici afară, nici înăuntru. Erau banii serviciilor de afară. Toţi banii au ajuns la următorii care au venit la putere”, a spus Serghei Mizil, la Antena 3. Fostul preşedinte Iliescu a respins acuzaţiile lui Mizil, printr-o postare pe blogul personal.
Fostul preşedinte explică faptul că banii despre care se vorbeşte au fost administraţi în continuare, după Revoluţie, de aceleaşi instituţii care i-au administrat şi înainte şi care se ocupă şi în prezent de acest lucru.
„Mă uit, cu nedumerire, la spectacolul oferit de A 3 seară de seară, şi nu înţeleg ce vrea să transmită, prin invitaţii săi la emisiunea «Sinteza Zilei», domnul Mihai Gâdea. O fi o racordare la conţinutul noii revoluţii culturale, aud că-i zice «cancel culture», «cultura anihilării».
Nu aş fi reacţionat public dacă, folosind această ocazie, emisiunea nu ar fi încercat să anuleze adevărul despre evenimente din timpul şi imediat de după schimbarea de regim din decembrie 1989. La 22 decembrie 1989 s-a schimbat un sistem politic, totalitar, opresiv, care eşuase în a oferi o viaţă decentă, şi demnă, românilor. Nu s-a dizolvat un stat. Banii statului au fost administraţi de exact aceleaşi instituţii care îi administrează şi acum.
Nu sunt administraţi de Iohannis, cum nu au fost administraţi nici de mine, nici de Emil Constantinescu sau de Traian Băsescu. Există BNR, există Minister de Finanţe. Faptul că acest maraton de emisiuni a început cu interviul dat presei româneşti, până la urmă de stat, fiind vorba despre televiziunea publică, de generalul Pacepa, mă face să mă gândesc că toată povestea asta este expresia unui soi de răfuială între rămăşiţele unor grupări din fostele servicii de securitate.
Din păcate, acum se discută despre banii negri ai serviciilor secrete din epocă, bani care nu au fost sub controlul formal al statului. Era bine să se fi putut face transparente aceste lucruri. Dar unde sunt ele transparente? Îl dezamăgesc pe domnul Gâdea: banii ăia despre care vorbesc invitaţii săi nu sunt la mine. Dar poate să încerce la o adresă mai aproape de A 3. Dacă îl interesează subiectul cu adevărat…”, a conchis Ion Iliescu.