COD RUTIER 2022. Una dintre prevederile proiectului de OUG lansat în dezbatere publică de MAI se referă la şoferii care au obţinut permisul auto în străinătate.
Nou cod rutier care ar urma să intre în vigoare la anul, conţine sancţiuni dure pentru şoferii care încalcă legislaţia. Cei care au obţinut permisul auto în străinătate riscă să aibă permisul suspendat un an de zile, dacă încalcă legislaţia, potrivit AlephNews.ro.
De asemenea, proiectul lansat în dezbatere publică de MAI introduce o nouă limită de viteză. Toţi cei care vor depăşi cu peste 70 km pe oră limita de viteză aferentă sectorului de drum pe care circulă, vor rămâne fără permis timp de patru luni şi vor primi o amendă cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei (de la nouă la 20 de puncte amendă).
În prezent, Codul rutier stabilește aceeași amendă pentru depășirea cu peste 50 de km/h a vitezei maxime admise pe un drum, dar perioada de suspendare a permisului este de doar 90 de zile.
De asemenea, amenzile rutiere ar putea fi și mai mari de la 1 ianuarie, dacă Guvernul Ciucă nu va plafona prin OUG punctul de amendă.
Reamintim că din 2022, salariul minim brut va fi de 2.550 de lei, iar un punct amendă reprezintă 10% din valoarea acestuia, ceea ce ar însemna 255 de lei. Totuși, din 2017, valoarea punctului de amendă e plafonată la 145 de lei, măsura fiind luată, an de an, prin ordonanță de urgență.