Poliţiştii rutieri au întocmit, miercuri, 16 dosare penale pe numele şoferilor depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Cea mai mare concentraţie alcoolică a fost depistată de poliţiştii din Slatina, judeţul Olt. Un bărbat de 36 de ani, din judeţul Olt, a fost prins în timp ce conducea autoturismul având o concentraţie alcoolică de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, a precizat sursa citată.
Pe numele celor 16 şoferi prinşi că au condus băuţi au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
„Consumul de alcool constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele”, a precizat Poliţia Română.
Peste 2.200 de poliţişti şi 440 de autospeciale dotate cu aparatură de monitorizare şi înregistrare au fost, miercuri, pe drumurile naţionale, în special pe traseele de deplasare dinspre staţiunile turistice către Capitală şi în celelalte aglomerări urbane.