Alexandru Rafila a mai spus că pacienţii repatraţi din Africa de Sud se simt bine momentan, fiind asimptomatici.
”Debutul procedurii de secvențiere ne arată că este posibil să avem varianta Omicron. Probabilitatea este mare, tocmai pentru că este o tulpină care prezintă foarte multe mutații.
Omicron a apărut în multe țări din Europa, datorită călătoriilor pe continentul african. Pacienții români sunt care au fost testați pozitiv se simt bine, sunt asimptomatici”, a spus Alexandru Rafila.
Tuplina OMICRON a ajuns şi în România. Pentru doi dintre cei trei români repatriaţi din Africa de Sud „există o suspiciune înaltă pentru varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2”, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
„Procesul de secvențiere a genomului pentru tulpina OMICRON se realizează în mai multe etape, pe parcursul mai multor zile.
În urma primelor teste, la două dintre cele 3 persoane testate există o suspiciune înaltă pentru varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2.
Cele 3 persoane care au fost depistate pozitiv cu virusul SARS-Cov-2 sunt complet vaccinate. Toate trei persoanele infectate sunt asimptomatice, cu o stare de sănătate bună și se află în izolare și monitorizare”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
Potrivit MS, suspiciunea ridicată de infectare cu Omicron a apărut în cazul a doi români aflaţi în izolare în Braşov şi Vaslui şi care au revenit recent în ţară din Africa.
Bărbatul din Vaslui are 59 de ani şi se află în carantină, a anunţat, joi, subprefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan. Potrivit subprefectului, bărbatul este asimptomatic.
„Din informaţiile pe care le-am primit de la Direcţia de Sănătate Publică, persoana respectivă a fost transportată de un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la locaţia de carantinare, este singură în acea locaţie. Acum aşteptăm de la Bucureşti rezultatul secvenţierii, astfel încât să se ştie cu ce tip de coronavirus a fost infectată această persoană”, a declarat presei Mircea Gologan.
El a mai transmis că bărbatul este monitorizat atent de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, astfel încât să nu apară probleme de sănătate sau în ceea ce priveşte respectarea regimului de carantinare.