Filmele care l-au impresionat pe Obama în 2012: „A fost spectaculos” VIDEO

Preşedintele Statelor Unite a alcătuit un clasament al filmelor sale preferate din 2012, cu ocazia unui interviu acordat revistei People.
Romania TV
03 ian. 2013, 17:43
Filmele care l-au impresionat pe Obama în 2012:

Lungmetrajele „Argo”, „Viaţa lui Pi/ Life of Pi” şi „Beasts of the Southern Wild” sunt cele mai bune trei filme ale anului 2012, a afirmat preşedintele american Barack Obama în interviu, citat de lefigaro.fr.

„«Beasts of the Southern Wild» a fost spectaculos”, a declarat Obama. „L-am văzut cu nişte prieteni şi cu nepoatele mele. Toată lumea a fost captivată de acest film”, a adăugat preşedintele american.

Această peliculă, lungmetrajul de debut al regizorului Benh Zeitlin, este un succes mondial. Filmul a primit trofeul Caméra d’Or la Festivalul de Film de la Cannes şi Marele Premiu al juriului la Festivalul de la Deauville. Filmul „Beasts of the Southern Wild” prezintă povestea unei fetiţe în vârstă de şase ani, Hushpuppy, care trăieşte într-un ghetou, în statul american Louisiana. Dintr-o dată, natura întreagă pare că o ia razna, temperaturile cresc foarte mult, gheţarii se topesc, eliberând o armată de creaturi preistorice, denumite „aurochi”. Odată cu apariţia acestora, creşterea nivelului apelor şi cu starea de sănătate a tatălui ei care se deteriorează tot mai mult, Hushpuppy decide să plece singură în căutarea mamei sale.

Filmul „Argo”, thrillerul regizat de Ben Affleck, în care acesta interpretează şi rolul principal, l-a sedus la rândul său pe Barack Obama. „Cred că şi «Argo» a fost excelent. Ben Affleck a făcut o treabă bună”, a declarat cu sobrietate preşedintele american. „Argo” prezintă culisele misiunii de salvare a unor cetăţeni americani, rămaşi captivi într-o ambasadă din Teheran, la începutul anilor 1980.

 Şi filmul „Life of Pi”, de Ang Lee, face parte din Topul 3 alcătuit de preşedintele Statelor Unite. „«Life of Pi» a fost şi el foarte bun. Fără îndoială, pentru că toţi cei din familia mea au citit cartea”, a declarat Obama.

Ang Lee prezintă călătoria epopeică a unui adolescent indian, Pi, care pluteşte în derivă într-o barcă de salvare alături de un tigru, în mijlocul oceanului. Considerat imposibil de adaptat pentru marele ecran, romanul omonim scris de Yann Martel, a obţinut în 2002 prestigiosul trofeu literar Man Booker Prize şi s-a vândut de atunci în peste 7 milioane de copii pe plan mondial.

Marele absent din clasamentul cinematografic al anului 2012 întocmit de Barack Obama este filmul „Lincoln”, regizat de Steven Spielberg. Cu toate acestea, preşedintele american nu a ezitat să elogieze filmul lui Spielberg. „Cred că toată lumea ştie că Lincoln este preşedintele meu preferat”, a declarat Barack Obama în luna noiembrie, după ce a asistat la o proiecţie privată a acestei pelicule. „Acest portret intim al său în timp ce lucra şi provocările pe care el a trebuit să le înfrunte, toate acestea prezentate într-o perioadă scurtă, au reprezentat o experienţă incredibil de puternică pentru mine”, a adăugat Barack Obama. Rolul principal din acest lungmetraj este interpretat de actorul britanic Daniel Day-Lewis.

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Peștele bun și ieftin care te ajută să ai oase sănătoase. Îl găsești ușor în comerț și e bombă de vitamine
Capital.ro
Dezvăluire cumplită despre Traian Băsescu. Suferința fost mare
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
Decizie finală! Ce se întâmplă cu taxele în 2025
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Menții răcoare în casă pe caniculă. Cum poți face economie în portofel
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Atenționare pentru românii care călătoresc în Grecia. Zeci de incendii de vegetație au izbucnit în ultimele 24 de ore
Capital.ro
Bani pentru FEMEILE din România. 4 septembrie, data limită la dosar. Mii de euro de persoană
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
O cină de stat pentru regele Charles al III-lea a costat aproape 500.000 de euro, contribuind la deficitul bugetar al Franței
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind ADERAREA la SCHENGEN! AUSTRIA a ANUNȚAT!
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?