Solicitarea pentru identificarea unei soluţii juridice a fost adresată ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, în şedinţa de vineri a Guvernului. Soluţia ar urma să fie găsită cu sprijinul Ministerului Justiţiei şi a Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice.
„Eu unul nu mai sunt dispus să înghit abuzurile şi şmecheriile de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Dumneavostră v-aţi agitat, aţi scos la concesiune Comarnic-Braşov – că până îl facem, cu sens unic, dublu, triplu, dacă nu facem autostradă, tot o să ne blocăm pe Comarnic-Braşov, CNSC a muncit tare pe 21 decembrie şi a suspendat procedura. Pentru când? Pentru Sfântul Aşteaptă!”, a spus Ponta.
Premierul adăugat că şi licitaţia pentru dosarul electronic de sănătate a fost suspendată în 7 septembrie de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi că ar mai putea prezenta o mie de alte exemple în acest sens.
„Eu ştiu cine şi de ce l-a pus acolo pe domnul preşedinte (al CNSC-n.r.), nu mă intersează apartenenţa lui politică, mă interesează că n-o să stau să nu fac Comarnic-Braşov că nu vrea domnul preşedinte! Vă rog să găsiţi soluţia juridică în aşa fel încât direct la instanţă, o să găsim resursa bugetară la Tribunalul Bucureşti, se pronunţă judecătorii şi dăm drumul la proiecte, pentru că altfel o să ne trezim peste patru ani că nu ne-a lăsat domnul de la CNSC pe care nu-l cunoaşte nimeni şi autostradă tot nu o să avem”, a cerut Ponta.
În acest context, primul-ministru le-a cerut miniştrilor să-i schimbe din funcţie pe toţi cei care spun cum „nu se poate” face un proiect şi să aducă în locul acestora persoane care ştiu cum se pot realiza acestea.
„Vă rog pe toţi miniştrii – aveţi în subordine zeci şi sute de instituţii care nu sunt nici PDL-iste, nici USL-iste, sunt ale lor şi nu putem să-i mişcăm în niciun fel. Ei sunt acolo de ani de zile, o duc bine, ne cer bugete la început de an şi după aia ne spun cum nu se poate face. Cum se poate face nu ne-a zis nimeni niciodată, când se suspendă toate licitaţiile astea nu ne spun cum să le facm, ne spun doar că nu se pot face. Să nu le facem, că nu a câştigat cine trebuie licitaţia şi să mai facem până câştigă cine trebuie. Vă rog pe toţi să folosim aceată legitimitate pe care ne-a dat-o votul popular să schimbăm toţi aceşti birocraţi şi şmecheri care de ani de zile pe toate guvernele le căpuşează în acelaşi fel. Eu nu stau să mă plâng că m-a bătut sistemul lui CNSC, INS şi mai ştiu eu cine. Toţi cei care vă spun «nu se poate» schimbaţi-i din funcţie, aduceţi-i pe cei care spun cum se poate face, legal, transparent, dar cum se poate. Cum nu se poate – am auzit de un milion de ori şi nu am ajuns prim-ministru şi dumneavostră la guvernare ca să ne mai spună tot aceiaşi şmecheri ce nu se poate face”, a conchis Ponta.
La sfârşitul lunii septembrie, tot în şedinţă de guvern, premierul Ponta a solicitat conducerii Ministerelor Transporturilor, Finanţelor, Justiţiei şi Secretariatului General al Guvernului să găsească o soluţie pentru reluarea licitaţiei la autostrada Comarnic-Braşov, arătând că „birocraţia politică” şi CNSC au blocat această procedură.
El a susţinut că Guvernul nu este lăsat să deruleze acest proiect de către CNSC, „numit de fostul guvern ca să nu ne lase pe noi”.
La acel moment, licitaţia iniţiată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) pentru consultanţă la reactualizarea studiului de fezabilitate aferent contractului de concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, în valoare estimată de 23,6 milioane lei fără TVA, era suspendată a doua oară de CNSC, pentru probleme privind caietul de sarcini.
Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa)-Aktor (Grecia), a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie a autostrăzii pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.
Tronsonul Comarnic-Braşov, cu lungime de 55 de kilometri, avea ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani în total 4,8 miliarde de euro.