Preotul Eugen Tănăsescu spune că respectă „libertatea familiei artistului de a lua o decizie”, dar ca preot, nu poate fi de acord cu incinerarea. El enumeră mai multe motive pentru care se opune incinerării:
– „Îngroparea este o poruncă fundamentală a Domnului, care spune că trupul trebuie întors locului său de origine: „…pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. Toate sofismele, care ne prezintă presupusele avantaje ale incinerării (preţ, locuri de veci, etc.), nici nu merită a fi aduse în discuţie, din această perspectivă. Funcţionând, practic, pe post de agenţi de marketing pentru noi afaceri cu moartea, aceste argumente nu fac decât să trădeze profunda secularizare a societăţii.”
– „Trupul este locaş al sufletului, purtător al chipului lui Dumnezeu, prin urmare capabil de a se sfinţi. În creştinism, trupul devine „templu al Duhului Sfânt”, „mădular al lui Hristos”, deci părtaş la Slava Dumnezeirii. De aceea, el nu poate fi ars, căci arderea înseamnă devalorizare, desconsiderare, nimicire, dispariţie, evaporare în nicăieri şi în nimic, trimitere în neant (observaţi tendinţa incineratului de a fi risipit în vânt, pe apă, etc. ). Mai grosier vorbind, ţăranul român ardea gunoaiele de prin bătătură, nu bunurile cele mai de preţ din casă. Iar noi, creştinii, suntem prietenii şi casnicii lui Dumnezeu, cea mai de preţ creaţie a Sa.”
– „Remarc faptul că vorbirea populară nu a ratat simbolismul chinuitor al focului: arderea este esenţa Iadului, exprimată prin „arză-te-ar focul Iadului”, în vreme ce Raiul este asociat unui loc luminos, liniştit, plin de verdeaţă şi lumină.”
– „Creştinii sunt „următori ai lui Hristos”, care, deşi pe nedrept, se lasă totuşi torturat, omorât şi, în final, îngropat într-un mormânt, de unde îşi arată Slava puterii Sale prin Înviere. De aceea, se cuvine să ne îngropăm asemenea Lui, în aşteptarea Învierii.”
– „Învierea se fundamentează profetic pe existenţa urmelor unice a trecerii noastre prin această lume: osemintele, care ştim cât de greu se descompun (ele ne dau şi astăzi dovezi ale unor realităţi din vremuri străvechi). A nimici singura şi cea mai rezistentă dovadă a trecerii noastre pe aici, înseamnă a alege să desconsiderăm această lume, să îmbrăţişăm nihilismul, atitudine ce ne plasează duhovniceşte în vecinătatea sinuciderii. Acesta este şi principalul motiv pentru care o anterioară decizie de Sinod refuză slujba înhumării pentru cei incineraţi”.
„Însă îmi este teamă ca nu cumva să ardă şi cei ce pun pe foc lucrul mâinilor lui Dumnezeu”, mai spune Eugen Tănăsescu.
Ulterior, preotul a declarat la România TV că famialia poate trece peste decizia regizorului de a fi incinerat.
„Familia ar putea alege să nu facă acest lucru”, a spus Tănăsescu.
Sergiu Nicolaescu a murit, joi, la Spitalul Elias, în urma unor complicaţii cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat după ce regizorul a fost operat de peritonită.