Desigur, nu este vorba de orice blogger, ci de celebrul Andrew Sullivan. Blog-ul său, The Daily Dish, este un amestec puternic de analiză morală, agregator de ştiri şi videoclipuri care te pun pe gânduri.
Sullivan a anunțat miercuri că va merge de acum încolo independent de Daily Beast, nu va mai avea anunțuri publicitare și se va baza pe abonamente anuale de la cititori, începând cu luna februarie, potrivit mashable.com.
Ce înseamnă asta? În principiu, vei putea să citeşti orice postare pe site-ul său gratuit, dacă vei ajunge acolo prin intermediul unui link sau prin social media. De fapt, vei putea în continuare să citeşti cea mai mare parte a conținutului de pe site, chiar dacă te duci direct acolo. Sullivan doar te blochează să dai click pe „Citeşte mai mult” la postările sale mai lungi. Ei bine, de fapt, vei primi un anumit număr de „Citeşte mai mult” pe lună gratis oricum.
În ciuda lipsei de orice restricție reală în această configurație, 12.000 de cititori au plătit deja până la 19.99 dolari sau mai mult pentru un an de conținut. Aproximativ 2.000 de ales să plătească cu $5 în plus, deși nu era nevoie, și aproape o mie au contribuit 50 de dolari.
„În medie, cititorii plătit cu 8 dolari mai mult decât le-am cerut,” a scris Sullivan, şocat şi el de numărul mare al oamenilor care au ales să plătească.