Năstase, despre amintirile din Irak alături de Sergiu Nicolaescu

Adrian Năstase a împărtăşit, sâmbătă, pe blogul său, câteva amintiri legate de Sergiu Nicolaescu. Fostul premier îl descrie pe regizor drept un om "tare încăpățânat" și cu "un caracter puternic".
Iulian Tudor
05 ian. 2013, 13:00
Năstase, despre amintirile din Irak alături de Sergiu Nicolaescu

„Scriam pe blog, în aprilie 2010, atunci când împlinea 80 de ani, că deși poate mai sunt oameni nemulțumiți de un film sau altul, al său, mi-e imposibil să cred că mai există cineva care să nu fi zâmbit nostalgic la vederea Bucureștiului de altădată, care să nu fi tresărit surprins la rostirea unei replici a comisarului Moldovan sau vreun român care să fi învățat ce înseamnă patriotism de la Mihai Viteazul sau din Nemuritorii. Apoi, l-am respectat ca om politic. Am mers pe același drum peste 20 de ani. Uneori l-am apărat împotriva celor care voiau să-l schimbe din postul de senator de Vrancea sau îi cereau demisia din funcțiile de la Senat. Alteori, el m-a apărat. A existat o solidaritate între noi despre care îmi este greu să vorbesc acum”, scrie Năsatse pe blogul personal.

Catalogându-l pe regizor drept „tare încăpățânat” și cu „un caracter puternic”, fostul premier spune că l-a admirat pe Sergiu Nicolaescu în ciuda faptului că nu l-a „înțeles întotdeauna”.

„Un episod de care îmi aduc aminte acum este vizita pe care am făcut-o împreună, în februarie 2004, la militarii români din Irak. Elicopterul militar cu care călătoream nu avea, practic, uşi. În locul lor erau amplasate mitraliere, care erau asigurate de soldaţi americani, care urmăreau orice mişcare la sol. Traseul era de fiecare dată schimbat, zburam cam la 50 m altitudine, cu teama că un „insurgent”, dotat cu vreun AG7 putea să tragă, de la sol, în elicopter. În plus îmi amintesc, la întoarcere, noaptea, pentru că elicopterul nu era izolat, a fost un frig îngrozitor. Cu Sergiu Nicolaescu și cu Ioan Mircea Paşcu ne loveam cu palmele pe spate şi pe picioare ca să nu îngheţăm…”, afirmă fostul prim-ministru.

Năstase face referire şi la „vecinul” Sergiu Nicolaescu

„Îl vedeam des la Parlament. Dar îl vedeam, și ca vecin, pe strada Zambaccian. Locuia peste drum de muzeu, foarte aproape de noi. Uneori îl vedeam dimineața, la răsăritul soarelui în balconul apartamentului său, dezbrăcat până la brâu, „sorbind”, cu primele raze ale soare, cu mâinile ridicate, energia Universului pe care, apoi, generos, o împrăștia în jurul său. De la Sergiu Nicolaescu am învățat cum poți să îmbătrânești frumos. Dumnezeu să-i ierte păcatele și să-l odihnească!”, conchide Adrian Năstase.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Pericolul ascuns de pe plaje. Lucrul banal care poate duce la tragedii
Capital.ro
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Playtech.ro
Ce spune Ciprian Marica despre incendiul pornit în incinta academiei sale din Pipera. Fanii nu se așteptau la asta!
DailyBusiness
Anunțul momentului cu privire la pensiile românilor! Vin primele documente
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Bogdan Vlădău, primele declarații despre divorțul de Gina Chirilă: 'Încă îmi revin un pic' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Mirosul stresului influențează comportamentul câinilor, arată un studiu
MediaFlux
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!