Amanda Albach, în vârstă de 21 de ani, a fost omorâtă și îngropată pe o plajă din Laguna, Santa Catarina, stat din sudul Braziliei. Înainte de a o împuşca, ucigaşul, un traficant de droguri, a pus-o pe fată și își sape propria groapă, scrie New York Post.
Trupul neînsuflețit al fetei a fost găsit la trei săptămâni după ce a fost omorâtă, în momentul în care un suspect a recunoscut crima și le-a dezvăluit anchetatorilor unde a îngropat-o pe Amanda. Acesta a mărturisit că a ucis-o împuşcând-o de două ori, deorece se temea că va avea probleme, după ce tânăra i-a fotografiat arma. Crima a avut loc în data de 15 noiembrie, iar cadavrul a fost dezgropat vinerea trecută.
„Mobilul crimei urmează să fie stabilit, însă datele iniţiale arată că unul dintre suspecţi a luat această decizie pentru că tânăra cunoştea faptul că el este implicat în traficul de droguri şi i-a fotografiat o armă”, a declarat Bruno Fernandes, şeful poliţiei din Santa Catarina.
Amanda fusese văzută pentru ultima dată la o petrecere care a avut loc în orașul Florianopolis. Înainte de a fi ucisă, ea le-a trimis un mesaj vocal pe WhatsApp părinților, spunând că se va întoarce a doua zi acasă, în Curitiba. Rudele sale au declarat poliției că vocea fetei era ciudată și iar pe fundalul mesajului audio se auzea vânt. Suspectul ar fi mărturisit că asasinatul a avut loc la scurt timp după ce Amanda a trimis mesajul audio.